În medie, o singură persoană aruncă în fiecare zi zeci de obiecte ce nu pot fi reciclate – sticle de plastic, baterii, haine și materiale sintetice, pungi, carton plastifiat și multe alte lucruri. „Deșeurile nu numai că poluează aerul, apa subterană și solul. Ele eliberează în atmosferă CO2 și gaz metan, care contribuie la schimbările climatice. Cantitatea de deșeuri generate în UE este în creștere, ajungând în prezent la circa 3 miliarde de tone pe an. La nivelul UE, doar 40 % din deșeurile menajere sunt reutilizate sau reciclate în prezent”, a declarat europa.eu.
Reciclarea este un proces nu doar benefic pentru mediul înconjurător, ci și unul care te ajută să îți folosești creativitatea pentru a produce noi obiecte și materiale. Chiar dacă reciclarea presupune mai multe acțiuni de amploare la nivel global, oricine poate avea o contribuție în acest sens.
Înainte de a te decide să arunci la gunoi obiectele pe care nu le mai folosești, poți încerca să le reciclezi tu însuți. Punând în aplicare următoarele idei creative, poți obține obiecte cu un aspect plăcut, utile și, în plus, vei contribui la reducerea cantității de deșeuri care afectează mediul înconjurător.
- Creează ghivece pentru flori și ierburi aromatice din sticle vechi de plastic
Vei avea nevoie de câteva sticle de plastic, preferabil de 2 litri sau mai mari, o foarfecă rezistentă și câteva vopseluri colorate. Începe prin a tăia sticla de plastic în două jumătăți. Fă, mai apoi, câteva găuri în fundul sticlelor cu ajutorul unei șurubelnițe și apoi vopsește noile tale ghivece așa cum îți dorești, cu fețe de iepurași, pisici sau chiar într-o singură culoare. După ce se usucă vopseaua, poți adăuga pământul și semințele pentru plantele aromatice. Nu uita să le uzi conform instrucțiunilor! Dacă nu vrei să te complici foarte tare, poți tăia sticlele pur și simplu și poți să le lași transparente. Culoarea naturală a pământului îi va oferi un aer mai rustic micii tale grădini de interior.
- Creează un tablou mural din sticlă
Nu sună neapărat frumos, dar rezultatul poate fi spectaculos. Păstrează toate sticlele din casa pe o perioadă mai lungă, apoi invită-i pe cei dragi să te ajute să ornezi un perete din casă sau să faci un tablou. Vei avea nevoie de un pistol de lipit și bucăți de sticlă cât mai diverse. Atenție, copii mici se pot tăia sau pot înghiți micile bucăți de sticlă, așa că mai bine cei mari fac opera de artă, iar micuții o pot admira la nesfârșit.
Începe prin a așează bucățile de sticlă într-un mod aleatoriu. Fiecare membru al familiei poate porni de la altă latură, iar la întâlnirea din centru vă puteți pune de acord pe model. Odată stabilit tiparul, agață tabloul pe perete și bucură-te de noua pată de culoare din casa ta!
- Pneurile vechi te incomodează? Transformă-le în tabureți!
Anvelopele pot fi reciclate la aproape orice service auto, dar de multe ori contra cost, așa că de ce nu le-ai întrebuința în casă pentru a-ți crea niște tabureți confortabili și rezistenți? În cazul acestui proiect, vei avea nevoie de câteva materiale mai serioase. În primul rând vei avea nevoie de un pneu, o bormașină, două plăci circulare din lemn cu câțiva centimetri mai mici decât diametrul anvelopei, vreo 6 cuie și opțional o rolă de burete de 5-10 centimetri grosime, pe care o poți decupa conform diametrului plăcilor de lemn, un pic de adeziv și o păturică.
În primul rând, va trebui să prinzi prima placă de lemn de roată cu ajutorul bormașinii, în vreo 3 cuie, apoi să o întorci și să procedezi la fel și cu a doua placă de lemn. Dacă îți dorești ca taburetul să fie mai confortabil, poți lipi fâșia de burete menționată anterior cu un pic de adeziv pe una dintre plăci (cea superioară), apoi să o lași câteva minute să se usuce complet până să înfășori noul tău taburet în păturică. În funcție de preferințe, poți opta să coși păturica la capete sau să o legi dedesubt cu ajutorul unor benzi elastice. Acestea din urmă te vor ajuta în cazul în care dorești să speli husa ocazional. Gata, asta e tot. Acum ai un taburet pentru hol, living sau dormitor.
De asemenea, puteți folosiți mai degrabă spatele unei hârtii folosite decât o foaie de hârtie curată pentru o ciornă sau o listă de cumpărături. Donați echipamentele electrice vechi funcționale unor școli sau centre comunitare care le pot refolosi. Cumpărați baterii reîncărcabile, care pot fi refolosite pentru mai multe cicluri de reîncărcare. Dacă ai câteva borcane din sticlă care nu îți mai sunt de folos, le poți transforma în doar câteva minute în vaze pentru flori sau în suporturi pentru lumânări. Mai întâi, trebuie să le speli și, ulterior, le poți vopsi într-un mod original, astfel încât să obții niște elemente decorative unice. Nu uitați să reciclați bateriile epuizate! Faceți schimb, vindeți sau donați haine, mobilier și articole de uz casnic de care nu mai aveți nevoie. În loc să cumpărați produse noi, ați putea împrumuta, cumpăra sau chiar închiria produse la mâna a doua.