Scroll Top
Leadership pentru tineri

În spațiul românesc termenul de leader a apărut de cele mai multe ori în denumirea funcțiilor în cadrul companiilor. Însă leader nu este doar un titlu din fișa postului, iar leadership nu este doar o abilitate a adulților de a conduce departamente.

În spațiul european se vorbește din ce în ce mai des de leadership chiar începând cu educația primară, fiind o abilitate care ajuta copiii și tinerii să se dezvolte echilibrat.

Copiii și tinerii care sunt susținuți să își dezvolte abilitățile de leadership pot apoi să gestioneze cu ușurință problemele zilnice, să lucreze în echipă, să comunice eficient cu ceilalți și nu în ultimul, rând să aibă încredere. Abilitățile de leadership sunt corelate și cu cele de dezvoltare socială, iar din această perspectivă putem vorbi și de conceptul de implicare în comunitate.

În continuare, despre programe de leadeship pentru tineri, am vorbit cu Beatrice Alexandrescu, Director Executiv la Fundația Leaders.

Oana Voicu: Care ar fi, în câteva cuvinte, activitatea Fundației Leaders?

Beatrice Alexandrescu: Noi aducem povestea leadershipului la toate nivelurile. Asta înseamnă că din 2008 până în prezent am avut ocazia să lucrăm cu elevi și liceeni din mediul rural până la tineri din instituții de învățănânt de elită din marile orașe, care în prezent sunt poate antreprenori de succes în România sau în străinătate.

Un lucru interesant este că avem mixul acesta de oameni foarte, foarte diferiți. Eu am terminat un liceu din București, iar când m-am dus pe lângă București, comunități pe care eu le consideram sat, era orașe. De fapt, am mi-am dat seama că adolescentul care studiază în Bolintin Vale este foarte diferit de adolescentul care studiază în București.

Avem încredere că dacă lucrăm cu o paletă așa de diversă de oameni, o să găsim leaderi responsabili în toate domeniile posibile și la niveluri foarte diferite.

Oana Voicu: Dar cum se întâmplă lucrurile?

Beatrice Alexandrescu: Ne-am tot redefinit și anul acesta chiar a fost un an foarte important pentru noi, pentru că ne-am răspuns la întrebarea: Cum lucrăm cu elevii?

Avem programe care vizează dezvoltarea unor competențe specifice de leadership. Pe zona de tineri (14 și 25 de ani) avem un set de competențe care este corelat cu cele asumate de Comisia Europeană pentru 2030. Pentru oamenii care au deja experiență de lucru în echipă, avem un alt set de competențe. În programele educaționale pe care le desfășurăm punem accent pe două direcții: relația ta cu tine și relația cu ceilalți. Începem cu zona asta de autocunoaștere, să descoperi care e menirea, ce îți dorești. Deci ce e relevant pentru tine, apoi mergem mai departe către relația cu ceilalți. Aici vorbim de lucrul în echipă, de conexiunile pe care reușim să le facem și relațiile sănătoase pe care reușim să le dezvoltăm.

Oana Voicu: Apar schimbări în relația cu părinții pentru tinerii care trec prin programele Leaders?

Beatrice Alexandrescu: Tinerii care au absolvit programele Leaders și-au îmbunătățit comunicarea cu părinți. Avem un modul foarte fain de stiluri de comunicare și au înțeles de ce sunt anumite diferențe dintre ei și părinți și cum pot trata aceste diferențe în momentul în care părintele îi spune din start: „Nu, stai acasă, nu pleci la mare!”. Au descoperit cum să abordeze lucrurile în așa fel încât să aibă niște relații funcționale.

Oana Voicu: Cum se schimbă poziția tinerilor din programele Leaders în raport cu comunitatea?

Beatrice Alexandrescu: Este foarte importantă relația cu comunitatea, până la urmă leadershipul se manifestă în momentul în care treci de la persoana ta către a face o schimbare în bine în jurul tău. Și cumva îi încurajăm prin diverse activități, să facă schimbări pozitive în comunitate.Tinerii vin într-un program Leaders, învață lucruri, dar la un moment dat, în cadrul programului sunt provocați să dea înapoi comunității.

Oana Voicu: Cum este văzută implicarea în comunitate în alte țări?

Beatrice Alexandrescu: În alte state, cumva din punct de vedere educațional, e un lucru care se întâmplă în mod obișnuit. Tinerii au această responsabilitate de la școală, de la grădiniță, să facă ceva și pentru comunitatea din care fac parte.

Momentan la noi sunt pastiluțe, mulți copii au ocazia să facă lucruri de genul acesta în programe extrașcolare, nu neapărat la școală. Dar din fericire, existăm noi și mulți alții și le oferim tinerilor contexte în care să se implice în comunitate.

Oana Voicu: Cam câți tineri trec prin programele voastre pe an?

Beatrice Alexandrescu: Depinde de mai mulți factori, dar în principiu sunt cam 4000 de tineri, dintre care elevii de liceu sunt cei mai reprezentativi.

Oana Voicu: Cum v-a influențat pandemia de COVID-19 activitatea?

Beatrice Alexandrescu: În 2020 la începutul pandemiei de COVID-19 ne-am întrebat ce vom face pentru că deja aveam niște grupe care urmau să înceapă pe 10 martie. Am avut primul curs online, primul workshop pe Zoom, am învățat super mult, dar s-au întâmplat până la urmă lucrurile și ne-am dat seama că sunt multe, multe lucruri faine care se pot întâmpla și în această formulă.

Faptul că nu mai suntem condiționați de zonă este un avantaj. Noi înainte, spre exemplu, lucram cu sponsori care investeau într-o anumită comunitate în care aveau activitate (am lucrat foarte mult timp cu Petrom care avea preferința aceasta). Pe când acum fiind online, e totul mult mai flexibil. Mult mai mulți oameni pot răspunde invitației de a deveni sponsori, mentori ori invitați în cadrul Bibliotecii vii și pot împărtăși din experiența lor. În online spațiul nu mai o barieră.

Oana Voicu: Ce este Biblioteca vie?

Beatrice Alexandrescu: Anul acesta am avut undeva 250 de oameni invitați, în calitate de cărți umane în proiectele numite Biblioteca vie. Asta înseamnă că în fiecare program Leaders avem un moment cu invitați în Biblioteca vie cu două obiective. Pentru elevii ne interesează zona de carieră și orientare vocațională, iar pentru studenți branding personal. În total au fost undeva la 200 – 250 de învitați. O parte dintre ei sunt absolvenți Leaders. Ne dorim foarte mult să creștem comunitatea. Ideea este ca în momentul în care în finalizezi un program să rămâi în comunitate prin diverse acțiuni. Poți să devii mentor pentru un proiect în comunitate sau pentru zona de Bibliotecă vie, dar mai sunt și alte activități prin care absolvenții Leaders se pot implica.

Oana Voicu: Cine sunt mentorii Leaders?

Beatrice Alexandrescu: Sunt oameni din domenii diverse, lucrăm cu oameni pasionați, dar nu neapărat persoane publice. Important e să fie oameni care au învățat din deciziile pe care și le-au luat și sunt bucuroși de momentul în care se află acum.

Oana Voicu: Cum sunt structurate programele Leaders?

Beatrice Alexandrescu: Biblioteca vie este un eveniment care se regăsește în mai multe programe ale Fundației Leaders. Primul program în care apare este cel destinat elevilor de liceu, numit Ora de carieră. Aici se vorbește foarte mult de orientare vocațională și despre cum luăm deciziile la finalul proiectului. Durează aproximativ 2 săptămâni, sunt 2 întâlniri de grup la finalul cărora elevii descoperă care sunt valorile lor și cum se iau deciziile. Apoi completează un chestionar de orientare vocațională și acolo li se generează un raport. La finalul zilei pleacă cu 2 direcții de carieră. Pentru acele direcții de carieră, ei își fac și un plan de acțiune.

Apoi avem evenimentul de tip Bibliotecă vie în care invităm undeva între 6 și 8 oameni care deja lucrează în domeniile de interes alese de acești tineri. Timp de aproximativ trei-patru ore (avem eveniment online pe Zoom), fiecare invitat se prezintă preț de 2 minute, apoi deschidem break-out rooms, alocăm fiecărei fiecărui break-out room un invitat și un grup de elevi. După 15 minute, invitatul se mută la următoarea break-out room, în așa fel încât după 3 ore fiecare elev să fi avut ocazia să discute cu fiecare invitat în parte.

Oana Voicu: Care este unul dintre lucrurile pe care le observați des în timpul programelor pentru tineri, mai ales la liceeni?

Beatrice Alexandrescu: Întrebările sunt din toate direcțiile, cu accent pe zona de decizii pentru că observăm pe umerii elevilor, cel puțin cei pe care îi atragem noi în prezent, o presiune foarte puternică. Mulți dintre ei sunt multi-potențiali și ar putea să se ducă către foarte multe direcții. Din exterior se pun foarte multe presiuni de tipul: „Trebuie neapărat să iei o decizie referitoare la facultatea ta acum la final de clasa a X-a, ca să ai timp să te să te pregătești” sau „Parcă mi-ar plăcea să fac altceva, dar părinții mă încurajează să devin medic”. După ce au avut întâlniri cu invitații la Biblioteca vie, și-au dat seama că viața nu este bazată pe o singură decizie. Succesul este format din multe decizii zilnice.

Și presiunea asta e foarte, foarte puternică. Asta ne zic tinerii la finalul Bibliotecii vii, că au întâlnit niște oameni care poate n-au luat cea mai inspirată decizie când au terminat liceul, dar s-au mai întâmplat lucruri pe parcurs.

Oana Voicu: Tinerii care participă în programele Leaders au o oarecere idee despre cariera pe care și-o doresc?

Beatrice Alexandrescu: Mai ales cei care nu sunt din București, nu au experiențe și informații despre job-uri, despre cum arată un rol într-o organizație. Știu foarte, foarte puține lucruri referitoare la aceste aspecte.

Unii nici nu știu exact ce fac părinții lor și e interesant să descopere că există multe, multe roluri interesante în care să facă performanță.

Oana Voicu: Ce proiecte noi aveți planificate pentru perioada următoare?

Beatrice Alexandrescu: În acest an începem Leaders Explore for Community, un proiect pilot pe care am decis să-l facem în Pitești. Poriectul este pentru 25 de elevi din același liceu. Noutatea este că participă și părinții și profesorii lor. În timpul programului, care va dura aproximativ 6 luni de zile, vom avea workshop-uri dedicate elevilor, dar și adulților, separat, în care vom antrena competențe similare. Vor exista contexte în care părinții, elevii și profesorii vor lucra împreună în zona de proiecte în comunitate, vor identifica împreună niște nevoi și vor lucra pentru a dezvolta câteva inițiative care să răspundă acestor nevoi.

Până acum, în ultimii mulți ani am făcut programul pentru elevii de liceu în exclusivitate, dar ne-am dat seama că ei revin acasă și la școală, unde limbajul este diferit. Informațiile la care părinții și profesorii au fost expuși sunt diferite și acum ne gândim cum ar fi să să construim punți între aceste relații.

Suntem în legătură cu liceul Brătianu din Pitești și comunicăm proiectul, discutăm cu părinții, cu elevii, cu profesorii. În Pitești am dezvoltat proiecte de aproximativ 10 ani încoace, iar din liceul Brătianu avem mulți absolvenți tineri care au aplicat multe dintre lucrurile descoperite alături de noi. Bineînțeles avem o comunicare bună cu colectivul de profesori și conducerea liceului. Acest liceu este o instituție care are rezultete școlare, dar înțelege foarte bine și faptul că atât elevii cât și profesorii și părinții, au nevoie de mai mult.

Acesta este proiectul nostru nou pentru 2022 și în funcție de ceea ce vom învăța din experiența acestui proiect, vom vedea dacă este o formulă potrivită pentru alte comunități.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email
WhatsApp