Hanny Bratu, co – Founder Activatorhub & Marketing and Fundraising manager WWF Romania, cu experienţă de peste 20 de ani de activitate în agenţii de publicitate, ne împărtăşeşte din experienţele şi ocupaţiile unui om de marketing şi ne prezintă complexitatea acestui domeniu.
Hanny Bratu este o persoană care luptă pentru a crea o lume mai bună şi de aceea a creat un ONG bazat în special în zona protecţiei mediului şi sustenabilitate.
A ales marketingul întâmplător, încă din anii ’90, o dată cu apariţia publicităţii în România, urmând ca apoi să se îndrăgostească de acest domeniu, bazat pe convingere şi influenţarea celor din jur în aşa fel încât viaţa lor să devină mai bună.
Hanny spune că cineva care îşi doreşte să intre în domeniul marketingului trebuie să fie un mare iubitor de oameni, să înţeleagă alţi oameni şi să nu îi lipsească niciodată creativitatea, dar nici strategia.
Spune că în contextul digitalizării marketingul se va poziţiona foarte bine, fiind combinat cu zona de IT. Marketing-ul şi înovaţia sunt cele două mari motoare de căutare ale oricărei compani în momentul de faţă, conform lui Hanny Bratu.
Încurajează voluntariatul în acest domeniu, dar şi studiile foarte bine aprofundate.
Mai mult despre experienţele lui Hanny Bratu din industria marketingului le vei afla urmărind integral interviul.