Programul Erasmus se referă la spontaneitate, cunoaștere, aventură și la dorința de a vedea cât mai multe locuri bogate cultural și energetic. Din fericire, fiecare experiență cu Erasmus este total diferită una de cealaltă. Prin diversitatea care este în funcție de durată, locații, activități, cultură și oameni, Erasmus asigură o experiență unică pentru fiecare.
Iată câteva lucruri pe care să le ai în vedere când pleci cu bursă erasmus:
• De preferat este să faci rost de bani suplimentari înainte să pleci, deoarece este posibil ca bursa oferită să nu-ți ajungă
Problematice sunt chiriile, este dificil începutul, dar nu imposibil. Așadar, strânge niște bani înainte de călătorie, eventual încerci să găsești un part-time job în țara respectivă, ca să-ți fie mai ușor. Nimic nu e imposibil, trebuie să fii organizat!
- Cultură bogată și, uneori, asemănătoare
Pregătește-te să întâlnești oameni diferiți, dar de data aceasta nu din punct de vedere fizic, psihic sau comportamental, ci din punct de vedere cultural, religios. Se poate întâmpla să întâlnești studenți cu care să ai puncte comune, dar nu puncta pe asta. Așadar, bine ar fi ca înainte să pleci, să te documentezi puțin înainte.
- Limba Engleză
Cu toate că limba engleză este limbă universală, în cele mai multe cazuri ar fi bine să înveți și din limba țării care te interesează. Te va ajuta foarte mult, pentru că poți să nimerești în zone nu tocmai cunoscătoare de limba engleză, sau chiar să întâlnești studenți care să nu stăpânească foarte bine engleza.
• Mâncarea pretențioasă
Cum noi avem mâncarea noastră specifică, așteaptă-te ca și alte țări să aibă o gastronomie diversificată. În cazul în care se întâmplă să nu-ți placă mâncarea, atunci e cazul să înveți să gătești.
- Asigură-te că profiți de fiecare activitate
Fie că sunt tururi, excursii, plimbări, recomandat este să participi la toate. Nu de alta, dar așa ocazii nu găsești tot timpul, și e cool să te implici. Așadar, trage toate beneficiile din această excursie cu Erasmus.
- Prietenii pe viață
Este șansa ta să te reinventezi, să cunoști oameni noi și să îți creezi amintiri mișto. Nu sta retras. Poți să întâlnești oameni din care să rămâi cu o prietenie pe viață. Distrează-te, cunoaște, învață!