Scroll Top
Experiența mea Erasmus în Istanbul

Interviul de săptămâna aceasta ne-a fost acordat de o studentă care iubește să călătorească, să cocheteze cu multiculturalitatea, și ca să nu vă țin într-un suspans nu tocmai plăcut, vă invit să faceți cunoștință cu Georgiana Bangălă, studentă a Istanbul Technical University (Management & Engineering), „titlu” de care beneficiază grație programului Erasmus. În continuare, vă propun să aflăm cum s-a desfășurat mobilitatea Erasmus în Istanbul și ce dificultăți a întâmpinat Georgiana:

  1. Cum ai aflat despre programul Erasmus și ce sentiment te-a încercat prima oară?

Cred că primul moment în care am auzit de Erasmus, a fost prin intermediul unui afiș publicat pe panourile facultății care se adresa voluntarilor. Nu știam de această oportunitate, însă doi dintre colegii mei deja se informaseră cu privire la mobilitate și au reușit să mă convingă și pe mine să particip. Eram destul de reticentă pentru că nu aveam foarte mult timp la dispoziție pentru depunerea documentelor aferente, dar totul a decurs așa cum am sperat. Mai ales că entuziasmul colegilor mei îmi alimentau emoțiile si bucuria de a participa la un astfel de program.

        2. Ce variante de locații ai avut pentru a pleca să studiezi?

Odată cu informarea despre locațiile disponibile, mi-am îndreptat atenția spre două locuri, Turcia și Portugalia. Mi-am dorit dintotdeauna să vizitez Istanbulul și încă din copilarie am avut o afinitate pentru cultura și obiceiurile turcești, în toate formele sale, ca de exemplu bine cunoscutele seriale. În schimb, colegii cu care am și depus actele pentru înscrierea aveau ca primă opțiune  Portugalia, iar pentru că ne doream să fim împreună în această experiență, am pontat fiecare facultate dorită în același fel.

  1. Ai fost susținută de familie și prieteni în luarea unei astfel de decizii?

Daa! Am avantajul de a avea o familie și prieteni care mă susțin în orice demers și mai ales mă motivează să găsesc astfel de activități care să mă ajute în dezvoltarea personală.

  1. Cum s-au desfășurat primele zile în orașul respectiv?

Ajunși în Istanbul, primele zile au fost haotice pentru că trebuia să găsim în timp util o locuință, fiind totuși cazați, pe moment, la un hotel local. Chiar dacă eram destul de ocupați, ne bucuram de orice detaliu al orașului, de la arhitectură, oameni până la vibe-ul în sine al locurilor.

  1. Care este părerea ta despre sistemul educațional din orașul respectiv?

Sistemul educațional turcesc este complet distinct de cel românesc din mai multe considerente. Primul aspect ar fi faptul că în cadrul facultăților nu există seminarii, ci doar cursuri care constau în elemente teoretice și exerciții practice. Există aproximativ trei cursuri necesare pentru a promova, iar materiile le poți alege în funcție de preferințele tale. Grupele de studiu sunt diversificate și numeroase.

  1. Ai avut momente când te-ai gândit să renunți și să te întorci în România?

Dacă vrei să fiu sinceră, da. Au fost momente când îmi era dor de casă, mai ales la sfârșitul mobilității. Cred că sentimentul era alimentat și de faptul că urma la scurt timp să plec în SUA cu Work&Travel. Cu toate acestea, dacă ar fi să am o imagine generală asupra experienței, am iubit fiecare moment.

  1. Ai avut ocazia să vizitezi locuri/obiective turistice? Dacă da, spune-ne câteva exemple semnificative.

Am avut ocazia să vizitez foarte multe puncte turistice. Ca exemple, cele mai memorabile au fost Blue Mosque, Kiz Kulesi, Galata Tower etc.

  1. Te gândești să pleci din nou prin intermediul programului Erasmus? Prezintă și câteva argumente.

Am reflectat asupra acestui subiect și cred că am ajuns la concluzia că mă aflu într-o etapă a vieții în care trebuie să mă focusez pe consolidarea carierei, iar acest lucru implică timp și stabilitate. Fiecare experiență își are locul într-o etapă, iar facultatea a fost cel mai potrivit moment pentru a explora lumea prin intermediul programului Erasmus. De acum, începe o altă aventură, aceea a vieții de adult care implică și ea mult entuziasm, necunoscut și alte sentimente vibrante. Așadar, dacă sunteți interesați de parcursul meu și de activitățile mele cotidiene, vă invit, cititorilor, să accesați blogul și canalul meu

Articol realizat de Rădulescu Simona – Elena, 22 ani, voluntar EdPost, studentă la master
Facebook
Twitter
LinkedIn
Email
WhatsApp