Dacă ți-aș spune că viitorul tău este ziua de ieri și stresul pe care îl simți astăzi este stresul de poimâine, cum te-ai simți, și de ce STRESAT? Provine stresul din exteriorul nostru, rezultat din activitățile noastre cotidiene, sau provine din interiorul nostru?  Cu asta se ocupă neuroștiința de fapt,  cu ce se întâmplă înăuntrul tău, acolo adânc de tot, și te întreabă dacă permiți informaților sau întâmplărilor din exterior, să intre în interior și să fie stocate și salvate în memoria creierului tău. Neuroștiința te face puternic, cunoașterea neuroștiinței te face puternic.

Dar cum știi cât de puternic ești din acest punct de vedere?

 Să credem că avem nevoie de ceva din exterior pentru a schimba felul în care ne simțim în interior, este greșeala pe care o facem, când nu știm ce se întâmplă înăuntrul nostru din punct de vedere științific. Totul se bazează pe relația stimul-răspuns. Primești un stimul din exterior, să luăm cel mai simplu exemplu, o prăjitură. Aceasta îți poate transmite un stimul, dar tu decizi (răspunsul) dacă o mănânci sau nu. Așa funcționează și cu stresul. Să zicem că ești pe cale să încalci un dead-line, se creează o stare de stres care îți transmite un stimul, dar tu ai puterea de a decide dacă îi răspunzi sau nu. Ideea de bază este că între stimul și răspuns există un spațiu gol și că felul  în care folosim acest gol, este cheia fericirii noastre. Nu intră nimic înăuntru, dacă noi nu permitem.

În zilele acestea, nu ne mai punem întrebarea dacă suntem stresați, ci cât de stresați suntem. A devenit noua normalitate, un stil de viață când prin acțiunile noastre ne facem dependenți de emoțiile care ne cauzează stresul. Dar ce are de zis știința în legătură cu stresul?

Din punct de vedere științific, să trăiești într-o stare de stres  înseamnă că existența ta se limitează la simpla supraviețuire. De ce? Deși știința a evoluat foarte mult, organele și modul în care suntem constituiți a rămas la fel ca și acum multe secole. Întorcându-ne cu câteva secole în trecut, stresul era prezent în foarte puține cazuri, precum când oamenii trebuiau să se apere de un animal. Așa că, atunci când ne confruntăm cu o situație tensionată, care conține o amenințare (un animal sălbatic, sau pierderea unei slujbe) se activează un sistem nervos primitiv, numit sistemul nervos simpatic, iar corpul începe să utilizeze o cantitate foarte mare de energie pentru a face față situației stresante. Din punct de vedere fiziologic, corpul începe să folosească în mod automat resursele necesare pentru a face față pericolului actual.

Pupilele noastre se dilată, ritmul cardiac și cel respirator cresc, ca să putem fugi, să ne putem lupta sau să ne ascundem. Doar că, dacă pentru oamenii de acum multe secole era o binecuvântare această promptitudine  a organismului să se adapteze în condiții de criză și să fie gata să se salveze, în zilele noastre, organismul  face același lucru, noi fiind stresați zilnic, din diferite motive de care, de cele mai multe ori, nu depinde viața noastră, ba chiar ne ocupăm timpul fiind foarte stresați la birou, șezând. Organismul continuă să se simtă în pericol, așa că consumă din energia stocată, dar până când, dacă suntem constant pe modul stres? Până am ajuns ca viața noastră, corpul nostru să se limiteze la supraviețuire.

Dar, să fie acesta cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Ipotetic vorbind, să zicem că o persoană foarte dragă ție moare, să  presupunem că e bunica ta, când ai aflat această veste groaznică, ai un șoc și simți în același timp mai multe sentimente precum tristețe, presiune, amărăciune. Ce se întâmplă cu aceste sentimente? Vindecă  cu adevărat timpul toate rănile? În știință, timpul nu vindecă, timpul își pune amprenta și lasă rănile deschise. În mod normal, după ce evenimentul care cauzează stres se încheie, corpul revine la normal în câteva ore, ridicându-și energia la nivelul optim. Dar, aici vine partea după care ne vom gândi de mai multe ori înainte să răspundem la un stimul din exterior sau să ascultăm melodii triste care ne duc cu gândul în trecut. Ființele umane, datorită complexității creierului, sunt capabile să se gândească la probleme lor și să retrăiască evenimente din trecut și să vadă imagini posibile din viitor, reușind prin intermediul gândurilor, să activeze o mulțime de elemente chimice cauzatoare de stres. De fiecare dată când noi retrăim mental sau reluăm mental un eveniment (moartea bunicii) , organismul nostru nu face diferența dintre evenimentul original și amintirea acelui eveniment. Astfel, practic, organismul trăiește cu aceeași intensitate emoțiile pe care le-ai simțit în trecut, deși acum doar îți amintești de ele. Timpul nu vindecă, timpul doar trece, dar deși trece, ne amintim mai bine evenimentele atunci când ne amintim ce am simțit când s-au întâmplat, fiindcă emoțiile reprezintă un depozit al trecutului.

În concluzie, dacă nu poți să gândești mai presus de ceea ce simți, atunci gândești în trecut. Dacă te influențează iar și iar evenimentele trecute, prin emoțiile care te fac să le trăiești, trăiești iar și iar aceeași zi identică cu cea din urmă, la fel de previzibilă, și viitorul tău o să fie doar o reluare a trecutului, pentru că ziua de ieri este cea care creează ziua de mâine.  Așa că, ești mulțumit cu viitorul pe care l-ai creat ieri?

Sursă de inspirație- Cartea ,,Supranatural” de Dr. Joe Dispenza