Scroll Top
Educația în sănătate

De când suntem mici învățăm să mergem, să vorbim și ce este bine să face sau să nu facem. Însă, de multe ori, nimeni nu se spune despre boli și cum să ne dezvoltăm un stil de viață sănătos.

În multe familii, discuțiile despre diferite boli sunt tabu, mai ales în România unde ”mai bine nu cobim”.  Dar această educație în sănătate trebuie să vină în primul rând de la părinți și  mai apoi de la școală.

Autoritățile trebuie să realizeze că o comunitate conștientă de pericolele din jur și sănătoasa, este o comunitate mai eficientă. Așa cum putem observa și în cazul pandemiei de COVID-19, dacă oamenii nu sunt educați să se protejeze, se îmbolnăvesc și nu-și mai pot aduce aportul în societate.

Astfel, fiecare dintre noi trebuie să înțelegem importanța educației în sănătate.

Ce este educația în sănătate?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește educația în sănătate ca fiind ”oportunități de învățare cuprinzătoare, construite conștiincios și care implică o formă de comunicare proiectată să îmbunătățească alfabetizarea despre sănătate, incluzând dezvoltarea cunoștințelor și a abilităților de viață, care conduc la sănătatea individuală și a comunității”.

Mai mult, educația în sănătate este un proces prin care oamenii învață cum să aibă grijă de sănătatea lor și a celor din jur. Scopul acesteia este să influențeze cunoștințele, atitudinile și comportamentele oamenilor, astfel încât aceștia să fie conectați la sănătate într-un mod pozitiv.

Educația în sănătate utilizează diferite unelte educaționale pentru a crește conștientizarea oamenilor cu privire la sănătatea personală. Aceasta se bazează pe principiul ”mai bine previi decât să tratezi” și, astfel, îi face pe oameni să conștientizeze starea lor generală de sănătate și măsurile pe care le pot lua pentru a o menține sau pentru a o îmbunătăți.

Beneficiile educației ÎN sănătate

Educația în sănătate ne învață despre sănătatea mentală, fizică, emoțională și socială. Aceasta construiește cunoștințe, abilități și atitudini pozitive în raport cu sănătatea. De asemenea, ne motivează să ne îmbunătățim sănătatea, să prevenim îmbolnăvirile și să reducem comportamentul riscant.

Pentru elevi, este vital să își construiască o bază de cunoștințe despre sănătate. Astfel, ei sunt antrenați să ia decizi de viață sănătoase pe tot parcursul vieții. Educația în sănătate îi ajută să înțeleagă pericolul consumului de droguri, al fumatului și al alcoolului. De asemenea, elevii învață cum să prevină diferite boli precum diabetul, obezitatea sau boli cu transmitere sexuală.

Educația în sănătate trebuie începută de la cele mai fragede vârste. Este esențial ca copiii să fie conștienți de importanța păstrării unui stil de viață sănătos. Toți părinții își doresc o dezvoltare completă a copilului lor, dar mulți dintre ei nu iau în considerare educația în sănătate. Vorbim despre dezvoltare personală, hobby-uri și activități extra-curriculare, dar prea puțin despre educația despre sănătate.

Părinții le spun copiilor, deseori, despre cât este de important să învețe și să muncească din greu. Aceștia ar trebui să îi învețe și importanța unei nutriții și sănătăți bune. În plus, mulți părinți au probleme în a vorbi cu copiii lor despre pubertate, reproducere, sex și bolile cu transmitere sexuală.

De aceea, instituțiile educaționale ar trebui să ia atitudine. Subiectele sexuale – dar și alte subiecte legate de sănătate – predate la școală ar putea fi o bază excelentă de la care părinții să plece în dialogul cu tânărul lor. În plus, un program cuprinzător de educație în sănătate este o parte importantă a curriculumului. Începând cu grădinița și continuând prin liceu, acesta oferă o introducere în corpul uman și în factorii care previn bolile și promovează sau dăunează sănătății.

De asemenea, sănătatea și succesul în școală sunt interconectate. O sănătate bună facilitează creșterea, dezvoltarea și învățarea optimă a copiilor, în timp ce educația contribuie la cunoașterea despre cum să fie sănătoși. Studiile efectuate pe tineri au constatat că comportamentele de risc pentru sănătate afectează negativ: rezultatele educației, inclusiv ratele de absolvire și performanța la testele standardizate; implicarea în activități școlare, cum ar fi temele și activitățile extra-curriculare; și atitudinile elevilor, inclusiv aspirațiile pentru educația superioară, sentimentele legate de siguranța la școală și atitudinile personale pozitive.

Multe sunt beneficii pe care educația în sănătate le aduce. Aceasta permite unei persoane să rămână în stare bună fizică și de sănătate. O persoană sănătoasă se poate bucura pe deplin de viață. Aceasta își poate îndeplini atribuțiile într-un mod responsabil. În plus, este un atu pentru familie, societate și pentru întreaga națiune.

Un proiect educațional susținut de Asociația CREDU și Ropharma.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email
WhatsApp