Scroll Top
Echipa României urcă pe podium la Competiția Mondială de Sushi, unde sunt identificati cei mai buni sushi chefs din lume
Echipa României la World Sushi Cup urcă pe podium la Competiția Mondială de Sushi din Tokyo

Echipa României la World Sushi Cup, sub îndrumarea echipei ZenSushi, a obținut locul I la categoria ” Creative Sushi Open Competition ” și locul  3 în clasamentul general și premiul special „Yamasa Soy Sauce” la Competiția Mondială de Sushi din Tokyo, desfășurată în perioada 18-20 ianuarie 2024. Evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru experți în gastronomia japoneză  și bucătari din întreaga lume să își pună la încercare creativitatea și măiestria în arta bucătăriei clasice japoneze numită EDO-MAE.

Sorin  Zaharia a obținut locul 1 la categoria „Creative Sushi Open Competition”

Sorin  Zaharia a obținut locul 1 la categoria „Creative Sushi Open Competition”, ocupând în același timp locul 3, în clasamentul general. Andrei Zaharia, a primit premiul special „Yamasa Soy Sauce”. Iulian Constantin a obținut al doilea Dan, certificare care atestă înalte cunoștințe în stilul clasic de preparare a bucătăriei japoneze EDO-MAE și a primit distincția onorifică de GoodWill Ambasador în România, acordată de Ministerul Agriculturii din Japonia. În conformitate cu tradiția, sistemul de gradare „dan” este corelat cu extinderea cunoștințelor, perfeționarea tehnicilor și dezvoltarea unei înțelegeri fundamentate a artei specifice.

„Sunt onorat de titlul de Goodwill ambasador acordat de Ministerul Agriculturii din Japonia, reflect asupra călătoriei noastre în universul sushi-ului. Cu cel de-al doilea Dan în sushi și succesul impresionant al bucătarilor șefi din echipa ZenSushi, simt o conexiune cu arta culinară japoneză, visul nostru fiind să ajungem la apogeul lumii sushi-ului.

Echipa României, se antrenează intens în Japonia

Echipa României, se antrenează intens în Japonia, explorând și asimilând secretele tradiționale ale preparării sushi-ului în stil Edo Mae. Ne străduim să creăm nu doar experiențe gastronomice memorabile, ci și să ducem arta noastră la niveluri de excelență.”, a declarat Constantin Iulian, Președintele onorific al juriului, coproprietar al lanțului de restaurante ZenSushi, organizatorul Romanian Sushi Cup.

World Sushi Cup Japan este un o competiție internațională organizată de All Japan Sushi Association  și sponsorizată de Ministerul Japonez de Agricultură cu scopul de a îmbunătății standardele și de identifica cei mai buni sushi chefs din lume. Participanții sunt aleși în urma unor competiții locale precum Nordic Sushi Cup (Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda), Championnat de France de Sushi, Poland Sushi Cup, Brazialian Sushi Cup etc.

 

#####################

Contact:

Oana Voicu

Tel: 0723.176.672

Email: oana.voicu@creativeideas.ro

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email
WhatsApp