Acești doi termeni par că nu au absolut nimic în comun. Copilul este mereu asociat cu iresponsabilitatea, cu spiritul liber, cu lipsa de griji. Așa și este, însă asta nu înseamnă că un copil nu poate fi educat, obișnuit, cu pași mărunți, cu responsabilitățile de zi cu zi care vor apărea pe parcursul vieții. Bineînțeles că micuțul trebuie lăsat și să se bucure de copilărie, partea cea mai frumoasă și mai relaxată a vieții, însă trebuie să înțeleagă că nu va copilări până la adânci bătrâneți și că vor apărea responsabilități mai mici sau mai mari odată cu creșterea în vârstă. Iată câteva metode prin care copiii pot fi învățați cu responsabilitatea încă de mici!
- Fii tu modelul lui!
Cel mai ușor mod de a îndruma o persoană pe o anumită cale este acela de a fi tu însuți exemplul. În cazul copiilor, este și mai ușor, deoarece ei imită și adoptă ulterior comportamentul adulților, fiind într-o permanentă căutare de modele demne de urmat. Ei tind să copieze exemplul ales până când își dezvoltă propriul caracter. Așa că, este necesar ca, în primul rând, tu însuți să fii o persoană responsabilă, care își cunoaște bine prioritățile, care este conștientă de îndatoririle sale și capabilă să le ducă pe toate la bun sfârșit. Astfel, preluând controlul asupra propriei vieți și asumându-ți responsabilitatea, vei deveni modelul de care un copil are nevoie pentru a se ghida în viață.
- Oferă copilului responsabilitate!
O metodă foarte bună de a obișnui un copil cu anumite îndatoriri este chiar de a-i oferi șansa de a fi responsabil. Cum cel mai bun profesor este practica, o sarcină cu un grad de dificultate scăzut, dar care are importanță, poate fi o adevărată lecție de viață pentru copil. Treburile gospodărești adecvate vârstei sunt responsabilități mai mult decât suficiente pentru micuț, întrucât îi oferă sentimentul că face ceva important, că aduce o schimbare esențială în casă. De exemplu, udatul plantelor este o îndatorire suficient de ușoară pentru un copil de orice vârstă, dar care are un impact asupra vieții de zi cu zi. Asigură-te că și copilul înțelege importanța sarcinii sale și consecințele neîndeplinirii acesteia: dacă nu duce la capăt treaba, florile se ofilesc.
- Nu minimiza efortul depus!
Adulții au tendința de a subevalua reușita unui copil. Ei uită uneori că cel mic este abia la început de drum, că mai are de crescut și de experimentat până să aibă rezultate demne de lauda unui adult. Reușitele lor trebuie raportate la vârsta la care se află ei, nu la cea la care ne aflăm noi. Din cauza subaprecierii din partea adulților, a căror validare este esențială pentru un copil, micuții se pot simți descurajați, considerând că oricum ceea ce au realizat ei nu are atât de multă valoare. În realitate, orice efort depus de copil în drumul său spre responsabilizare, spre dezvoltare armonioasă este un pas înainte, un succes mic, dar demn de admirat. Pentru noi, udatul florilor sau ștersul prafului sunt niște activități uzuale, care nu merită laudă, dar raportat la un copil, care are ca principală responsabilitate o treabă prin casă, este un adevărat triumf. Așa că nu trebuie să uităm să prețuim efortul depus și să-l încurajăm, să-l motivăm pe cel mic cu „Ține-o tot așa!”, „Sunt mândru de tine!” sau „Bravo! Ai reușit!”.
- Nu pune accentul pe eșec!
Nimeni nu se naște învățat, așa că mereu primele dăți în care încercăm o activitate nouă mai mult ca sigur se vor solda cu eșec sau cu un rezultat nesatisfăcător. Același lucru se întâmplă și mai des în rândul copiilor, deoarece ei nu au musculatura formată asemenea unui adult și dexteritatea lor trebuie antrenată. Ținând cont de aceste aspecte, nu trebuie să ne așteptăm ca cel mic să ducă la bun sfârșit responsabilitatea pe care i-am atribuit-o fără mici „accidente”. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare și să ne stăpânim impulsul de a ne descărca nervos atunci când copilul dărâmă un bibelou sau stropește parchetul cu apă în timp ce udă florile. Putem, în schimb, să-i atragem atenția cu calm asupra poznei făcute și să îi spunem să aibă mai multă grijă pe viitor. Copiii, precum adulții, sunt mult mai receptivi la critica constructivă decât la strigăte și vorbe dure.