Am plăcerea de a vă prezenta experiența Erasmus din Ciudad Real a Mariei Tudose, studentă la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte:
„Încă de la începutul primului an de facultate, profesorii ne-au prezentat oportunitățile de aplicare pentru programele Erasmus pe care Universitatea din Pitești le pune la dispoziție studenților. Dată fiind specializarea mea, limbi străine, am avut de la început un plus și o șansă reală de a pleca. Tot ce îmi lipsea era curajul. Din fericire, câteva dintre prietenele mele au avut inițiativa de a mă convinge să mă alătur acestei aventuri educationale. Și…așa începe povestea mea.
Procesul de întocmire a documentelor necesare a fost coordonat de Biroul Erasmus și profesorul responsabil cu consilierea studenților. Toată activitatea a durat aproximativ câteva zile, așadar nu a trebuit să depun foarte multe eforturi. După depunerea dosarului, am participat la concursul de selecție și mărturisesc că gradul de dificultate a fost mediu. Deci, dacă ești pasionat de călătorii și puțin de limbile străine, ești perfect pentru o experiență de acest fel.
Lăsând la o parte birocrația, timpul a zburat și deja trebuia să îmi găsesc un loc de cazare și bilete de avion. Din păcate, a fost cam dificil să ocup un apartament în Ciudad Real pentru că este un oraș destul de populat, iar chiriile se realizeau pentru perioade mai lungi. Toată durata mobilității de studiu Erasmus a fost de 5 luni.
Odată ce am ajuns în noua casă, după un drum lung de la aeroportul din Madrid, tot ce voiam era să vorbesc cu familia și cu prietenii. Aveam un amalgam de sentimente contradictorii, dor și entuziasm.
La 2 zile distanță, am început și cursurile la Universidad de Castilla – La Mancha, Facultad de Letras. Sistemul educațional spaniol este complet diferit de cel românesc. În primul rând, cursurile erau mult mai scurte, iar materiile diferențiau ca număr în funcție de creditele pe care trebuia să le dobândești. În general, am avut 5-6 cursuri, iar principalele domenii erau sociolingvistica, tehnice de exprimare orală și scrisă în spaniolă, pragmatică etc. Din fericire, am avut avantajul de a cunoaște limba spaniolă, iar în momentele în care trebuia să lucrez în echipă cu colegii mei puteam comunica foarte ușor.
Profesorii preferau metodele de interacțiune cu studenții, iar acest lucru însemna că practica ocupă un loc mai important decât partea teoretică. De aceea, studenții erau obișnuiți să utilizeze proiectorul, Youtub-ul, materiale fizice în timpul examenelor și seminariilor. Personal, m-am adaptat destul de rapid la stilul de predare occidental, chiar dacă eram învațată cu metodele clasice ale sistemului de învățământ românesc.
Cu toate acestea, experiența mea Erasmus a trecut de barierele elementelor universitare. Pe parcursul lunilor, am avut ocazia să analizez orașul Ciudad Real, iar obiectivele turistice ca Muzeul del Quijote, Biserica San Pedro, Parcul El Gasset și Puerta de Toledo m-au impresionat.
Am profitat de timpul liber pe care îl aveam la dispoziție și am făcut o vizită în Madrid. Nu aș fi putut rata să admir una dintre capitalele Europei recunoscută pentru potențialul turistic. Desigur, nu am rămas dezamagită pentru că Spania deține mijloace de transport performante, bucătăria spaniolă și populația primitoare. Și în Madrid am reușit să fotografiez câteva locuri, printre care se numără Parcul Buen Retiro, Jardines de Sabatini, Palatul Regal etc.
Dacă ar fi să am din nou șansa de a pleca prin intermediul programului Erasmus, cu siguranță nu aș refuza. A fost o experiență fantastică în care am legat prietenii și mi-am dezvoltat capacitatea de a lucra în echipă și abilitățile de comunicare în limbile străine. ”
Articol realizat de Rădulescu Simona – Elena, 22 ani, voluntar EdPost, studentă la master