Vlad Eftenie este membru al asociaţiilor profesionale OAR (Ordinul Arhitecților din România) și RUR (Registrul Urbaniștilor din România). Fire liberă cu inclinații artisice, alege să-și exprime stările prin intermediul fotografiei. Este autor/co-autor al numeroase expoziţii de fotografie urbană şi de arhitectură, atât în România (Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Negreşti-Oaş), cât şi în străinătate (Berlin, Lisabona, Toulouse, etc.). Numeroasele premii pe care le-a câștigat arată devotamentul pe care îl are pentru pasiunile sale. Cu ocazia acestui interviu, Vlad Eftenie a vorbit despre creativitate, pasiuni și legătura dintre adultul și copilul interior. Toate acestea, conform spuselor lui Vlad, sunt elementele principalele pentru o viață împlinită și fericită.

1. Crezi că există creativitate, ai nevoie de ea și cum o hrănești?

La un moment dat își face apariția starea de a fi creativ, eu consider că pentru a fi creativ trebuie să ajungi la o anumită stare. Pentru a înțelege această stare de creativitate trebuie să vorbim despre două subiecte: declanșarea creativității și relația cu sinele din copilărie. Sunt două lucruri care creează un soi de acoladă, care trece prin maturizare și înțelegere, prin conștientizare și asimilarea creșterii tale ca om, a abilităților tale și pe care le-am descoperit și eu în timp.

A fi creativ, zic eu că ține foarte mult de un anumit tip de inteligență și de circuitele declanșate în creier. Eu când sunt creativ simt că mă încălzesc. Ceva din mine începe să se miște, să devină efervescent.

Uite, când fac poze, merg și, deodată, se creează un switch prin care simt că ceva din mine începe să capete efervescența bulelor unei ape minerale. Deci, nu poți să fii creativ tot timpul.

Mi-am dat seama că un om care are pasiuni e creativ. Prin prisma pasiunii lui își imaginează lucruri. Cum este spre exemplu colecționarea de frunze. Începe să te intereseze domeniul ăsta al naturii și începi să fii creativ în zona respectivă, să cauți asocieri, să conectezi lucruri și să naști eventual un rezultat nou. Însă există și categoria oamenilor care nu își manifestă o pasiune din simplul motiv că încă nu și-au descoperit-o. Devin creativi doar atunci când se îndrăgostesc de cineva și pasiunea se trezește în ei. La început îți imaginezi o persoană perfectă, care dispare o dată cu chimia și te trezești în fața unui străin.

Eu mă „îndrăgostesc” de fiecare dată când scot aparatul și zic: „Wow! Acum o să fie o super poză!”. Singurii care sunt infinit creativi sunt copiii. Sunt într-o stare de deschidere, de iubire și de iluminare maximă care se închide pe măsură ce ei au contact cu lumea și cu viața, cu sistemul de educare, cu școala, bullying-ul. Adică lucrurile care îl fac să devieze de la calea lui naturală. Deoarece susțin cu adevărat ideea că un copil nu are limite în ceea ce privește creativitatea.

Când sunt creativ, revin la mine, pe deoparte rămân vigilent în creativitatea mea, neculcându-mă pe o ureche niciodată, pentru că eu știu că acum lângă noi nu se întâmplă nimic, dar peste 5 secunde poate apară să o chestie. Oamenii inconștienți sunt luați prin surprindere și dau „vina” pe noroc, pe șansă, pe tot felul de lucruri care nu depind de ei. Dar de fapt totul depinde de starea ta de conștientizare pe care tu ești apt să o declanșezi sau nu, mai profund sau mai puțin profund.

Revin la copil, în cazul meu, am de-a face cu două entități în mine. Am lăsat copilul din mine, care mă însoțește pe tot parcursul vieții, să rămână viu. Dacă nu lași copilul să dispară, rămâi vesel, creativ, bucuros, fericit. Față de un adult care a uitat de copilul din el și este cuprins în grijile cotidiene. Atunci când devin creativ, copilul din mine iese la joacă și îi pasează adultului rezolvarea viziunii. Astfel încât fotografia mea este un joc de badminton între copilul interior și adultul care a pus stăpânire pe exteriorul meu. Copilul imaginează, face posibilă magia, adultul realizează și o expune, în mine asta se întâmplă.

Altminteri, un om pasionat și creativ este mereu îndrăgostit de ceea ce face, deci energia asta creativă este mereu prezentă în tine, conectată la fluxul energiei infinit creative, a materiei din care noi ne extragem. Așadar, pentru a ajunge la starea creativă este necesar să existe o relație strânsă între tine și copilul din interiorul tău.

Creativitatea ține și de un nivel de inteligență. Însă, inteligența asta este de mai multe naturi, și emoțională și rațională, în care poți să asociezi lucruri pe care le cunoști fie prin experiență directă, fie prin amintiri sau subconștient sau prin intuiții. Este o stare vie, a unor straturi din noi, prin care în felul ăsta le facem posibile și le conștientizăm. În cazul meu, a fi creativ este a fi bucuros, a mă minuna, a face posibil un vis despe lumea din prejur. Oamenii cred că e urâtă, iar eu, prin pozele mele le arăt că este foarte frumoasă, dacă știi să te uiți.

2. Poate vezi la studenții tăi, mai există la vârsta asta scânteia creativă?

Da, există. Mai ales că domeniul arhitecturii, artelor este unul eminamente creativ, doar că nu toți știu lucrul ăsta, nu toți conștientizează, pentru că sunt atrași foarte mult de partea rațională. În arhitectură și în arte se pot îmbina excepțional de bine partea emoțională, subiectivă, de trăire cu partea rațională, de gândire și realizare. Iar în arhitectură, cel puțin așa cum se predă la noi, predomină partea rațională.

Am trecut și eu prin perioada studenției. Ce am descoperit eu ca student Erasmus este că acolo se miza și pe creativitate, cel puțin în Franța acolo unde am fost eu. Școlile noastre seamănă, ca structură, dar la noi se miza un pic mai mult pe rațiune. Așa că eu fiind student Erasmus, am cunoscut creativitatea, starea de a mă bucura fiind creativ și mi-a dat o stare de eliberare interioară pentru că nu eram criticat și eram încurajat. Iată o chichiță care ține de sistemul nostru de educare. Câți profesori te-au încurajat vreodată pe parcursul studiilor tale? O să zici că unul sau doi. Din câți? Din 50. Iată că nu e o proporție fericită și noi învățăm să ne închidem, nu să ne deschidem. Din nevoia de protecție, din nevoia de a fi mai sigur, tu cu tine, din neregăsirea în valorile din afara ta. Eu am găsit magia de a fi creativ și liber, m-am întors cu ea și am avut posibilitatea să o folosesc în favoarea mea.

3. Atunci copiii, mai mici sau mai mari, care o au latentă, nu pot să ajungă într-un astfel de sistem. Ce fac?

Trebuie dezvățați de frică. Trebuie să îi dezvățăm de frica de a greși. Așa cum îi învață tot sistemul. Creativitatea nu poate exista în prezența fricii.

4. Și cum s-ar putea face asta?

Prin împrietenirea cu ei. Prin modul în care le ții un discurs motivațional. Felul în care le arăți că e ok să facă și greșeli, pentru că din greșeli înveți. Deci, prin relaționarea cu teama de a greși. Această teamă a eșecului vine, până la urmă, de când eram mici, când ți se zice: „nu fă aia, nu face aia, nu atinge aia, nu pune în gură”. Totul pleacă din copilărie. Cum să fii creativ dacă îți e teamă că cineva o să te critice sau o să o să îți zică: „Nu e bine!”? Și asta rămâne și în educație după aceea, în școală. Deci șansa de a avea părinți un pic mai liberi și de a avea profesori un pic mai prietenoși și care să mizeze pe tema asta a creativității ne poate ajuta să devenim mult mai buni.

Așa cum și nevoia de sport este esențială, pentru că din sport înveți fairplay. Ori la noi, nu se face sport. Cum să înveți cum să gestionezi sentimentul de a pierde, dacă tu nu ai pierdut niciodată o competiție, în care să zici „stai să văd ce am de învățat de aici.”. Noi vrem doar note mari, dacă nu se poate așa, nu există altă cale. În străinătate se pune accentul pe sport, ceea ce la noi ar fi imposibil. Chinezii, finlandezii, polonezii sunt printre cei mai întâlniți a olimpiade. Cu toatea astea important nu e ce știi, ci ceea ce faci cu ce știi.

5. Interesantă asta cu „una e ce știi, alte e ce faci cu ce știi. „.

Degeaba ești cel mai tare din lume daca tu ești un trist. Bine, că ei în sinea lor nu se consideră triști, dar am mărturii despre contactul cu ei și cultura lor care e câteodată cam rigidă și cam neprietenoasă. Dar asta nu se poate generaliza, atenție, să nu batem câmpii.

6. Dacă ești adult și simți că ai vrea să îți reactivezi zona asta creativă?

Te duci la o școală și scapi de temeri. Școala Dalles face cursuri after work de design interior, de pictură, de social media, de tot ce vrei tu. Sunt și școli de balet, de exemplu, particulare.  Pentru tine faci totul. Uite, am o amică care s-a apucat de facultatea de arte, la 30 de ani, pentru ca și-a dorit să deseneze mai frumos. Și știi cum pictează acum? Inițial ea desena cu pixul pe hârtie, niște portrete. Și și-a dezvoltat stil, și-a dezvoltat cunoaștere. A avut expoziție în Piața Revoluției. Mai exact, a educat ceea ce a simțit ca e un instinct.

7. Deci, până la urmă cum am intuit eu acest Creative education, este că îți poți educa până la urmă latura creativă.

Dacă simți că ăla e…și de asta, nu trebuie să se teamă oamenii că i-a apucat la 50 de ani, pentru că până atunci au fost ocupați cu altceva, cu a dovedi ceea ce li s-a cerut să facă. Din momentul ăla apare eliberarea. Am făcut ce trebuia făcut, acum să fac ceva pentru mine, cam așa auzi peste tot. Am devenit cel mai tare corporatist, am avut cel mai mare salariu, CEO, dar acum vreau să fac o școală de pictură, pentru că asta îmi lipsea. Deci revenirea la sine. Dacă ai în sinea ta o senzație de nerealizare, asta te va urmări în orice destinație de vis din lume. Și asta e, revenirea la sine, care se face cu răbdare și curaj și pe care dacă nu o faci rămâi nefericit.

8. Asta e o chestie personală, dar când crezi ca s-a declanșat la tine? O ai de mult?

Avantajul meu e că mereu am fost pasionat de ceva. De când eram mic, de la 4 ani am fost pasionat de ceva. De mai multe lucruri. Mai întâi am fost pasionat de trenuri, asta încă a rămas, este pasiunea mea și acum. Am avut destulă răbdare, și iată că după ce am terminat cu totul am avut ocazia și mi s-a zis „vrei să te dai cu locomotiva? Pentru că avem un proiect” și eram uimit. Au trebuit 35 de ani ca să se întâmple chestia asta.

9. Și cum a fost experiența?

Sigur că nu e cazul să devin eu mecanic de locomotivă, că poate nu e nevoie, dar mi-am îndeplinit visul din copilărie.

Inițial am fost pasionat de trenuri. Au urmat și altele, cum ar fi pasiunea pentru timbre, pentru cultivat și crescut plante și ulterior pasiunea pentru pescuit. Cea din urmă pasiune a fost și una dintre cele mai puternice. Mi-am luat permisul de coducere doar pentru că mă gândeam ce mult mi-ar plăcea să merg când vreau să pescuiesc.

După aia a venit fotografia, după ce am terminat facultatea. Și fotografia a devenit un mod de viață pentru că eu chiar dacă nu sunt fotograf, folosesc fotografia ca să îmi exprim stările. Ideea de ați mărturisi stările, sentimentele, de a putea comunica, de a putea transforma ce simți în ceva ce ai putea dărui celorlalți. A dărui nu este o simplă invenție, dacă dăruiești cu deschidere, asta te face să te simți bine.

Conectarea cu ceilalți ne ajută să devenim mai puternici. Dar noi nu trăim conectați și avem teama de celălalt. Creștem în negare, în teama și în frica de a nu greși.

10. Creativitatea se naște în perioada copilăriei. Cum putem să-i ajutăm pe copii să-si cultive creativitatea și în următoarele etape ale vieții?

Trebuie să-i deschidem prin iubire către descoperirea cu zâmbet a lumii.  E foarte important să fii încurajat. Copilul ar trebui să exploreze lumea și așa va învăța singur ce-i face rău și ce-i face bine. Pentru că el are destinul lui, nu e destinul tău. Datoria ta e să-l ajuți, nu să-i limitezi orizonturile.

11. Am mai întâlnit foarte mulți teoreticieni care se luptă. Unii spun ca să fii creativ trebuie sa ai mintea dezordonata, alții spun ca trebuie sa fii riguros. Pentru unul care vine din zona asta mai dezordonata, dar care simte o nevoie de rigoare, dar care încă nu a ajuns acolo.

Ambele. Dezordinea creativă este excepțională. De exemplu, la mine o sa găsești în cameră. Un aparent haos, dar dacă te uiți de fapt înăuntru la rafturile cu aparate, la sertarele cu scule, la tot, în hardurile mele cu poze, tot este impecabil, ordonat. Dar, din afară poate să pară ciudat. Deci importantă e ordinea ta. Nu cum percepe altul ordinea ta.

12. Nu este alb și negru.

Da, este undeva la mijlloc. Dacă ești prea ordonat, ești plictisitor. Dacă ești mult prea dezordonat ești puțin ciudat și poți să îți faci chiar rău, prin atâta dezordine.

13. Ar mai fi ceva de adăugat? Bine, ar fi multe de adăugat.

Păi nu. De reținut este faptul că  zona creativă se activează pe baza unor resurse emoționale, energetice. Scopul ei este de a trezi copilul interior și de a fi conectat în permanență cu energie bună.