Pentru mare parte din istoria umană, educația a servit un scop important, asigurându-ne că avem uneltele necesare pentru a supraviețui. Oamenii au nevoie de locuri de muncă pentru a mânca și pentru a avea locuri de muncă, ei trebuie să învețe cum să muncească.
Educația a fost o parte esențială a fiecărei societăți. Dar lumea noastră este în schimbare și suntem forțați să o schimbăm. Deci care mai este scopul educației astăzi?
Modelul antic grecesc
Câteva dintre relatările noastre cele mai vechi despre educație vin din Grecia Antică. În multe feluri grecii au modelat o formă de educație care a putut să îndure mii de ani. A fost un sistem incredibil de focusat, proiectat pentru a dezvolta oameni de stat, soldați și cetățeni bine informați.
Majoritatea băieților mergeau la un mediu de învățare asemănător unei școli, deși acesta era locul pentru a învăța literatura de bază până la adolescență. În acest punct, un copil putea să urmeze două cariere: ucenic sau ”cetățean”.
Pe drumul de ucenic, un copil trebuia să meargă sub aripa informatoare a unui adult care să îl învețe un meșteșug. Acesta putea fi agricultura, olăritul sau fierăria – orice carieră care necesita antrenament sau muncă fizică.
Drumul cetățeanului complet era unul de dezvoltare intelectuală. Băieții aflați pe drumul spre o carieră mai academică aveau tutori privați care le îmbogățeau cunoștințele de arte și științe, dar le și dezvoltau abilitățile de gândire.
Modelul de învățare tutore privat – elev a continuat pentru mii de ani după. Toți copii băieți erau așteptați să meargă în locuri sponsorizate de stat numite gymnasiums (”școala pentru exerciții goale”) cu aceia care urmau o carieră de cetățean.
Aceia aflați pe un drum vocațional erau încurajați să facă exerciții ficize, de asemenea, dar antrenamentele lor erau doar pentru o sănătate mai bună.
Până în acest punct, era puțină educație pentru femei, pentru cei săraci și pentru sclavi. Femeile erau jumătate din populație, săracii ajungeau la 90% dintre cetățeni, iar slavii erau mai numeroși decât cetățenii de 10 sau 20 de ori.
Aceste grupuri marginalizate erau supuse unei educații, dar probabil doar fizică – corpurile puternice erau importante pentru fertilitate și muncă manuală. Deci, putem spune că educația în civilizații precum Greci Antică sau Roma era doar pentru bărbații bogați.
În timp ce noi am luat multe din acest model și am evoluat pe parcurs, noi trăim într-o perioadă pașnică comparativ cu grecii. Deci ce vrem de la educația de astăzi?
Noi învățăm să muncim – scopul pragmatic
Astăzi noi vedem educația ca fiind acolo pentru a ne da informații despre locul nostru în lume și abilități pentru a lucra în el. Această viziune este sprijinită de cadru filozofic specific cunoscut ca pragmatism. Filozoful Charles Peirce – numit câteodată și ”părintele pragmatismului” – a dezvoltat această teorie la sfârșitul anilor 1800.
A fost o lungă istorie de filozofii de cunoaștere și înțelegere (cunoscută și ca epistemologie). Multe dintre primele filozofii au fost bazate pe ideea că există un adevăr obiectiv și universal. De exemplu, grecii antici credeau că lumea a fost creată din doar cinci elemente: pământ, apă, foc, aer și eter.
Peirce, pe de altă parte, s-a concentrat să înțeleagă lumea ca pe un spațiu dinamic. El a văzut toată cunoașterea ca fiind supusă greșelii. El a argumentat că ar trebui să respingem orice idee despre o umanitate inerentă sau despre o realitate metafizică.
Pragmatismul vede orice concept – credință, știință, limbă, oameni – ca simple componente într-un set de probleme din lumea reală.
Cu alte cuvinte, noi ar trebui să credem doar ce ne ajută să învățăm despre lume și ce necesită justificare rațională pentru acțiunile noastre. O persoană ar putea crede că o ceremonie este sacră sau că are semnificație spirituală, dar pragmatistul ar întreba: ”Ce efecte are asta asupra lumii?”
Educația a servit mereu un scop pragmatic. Este o unealtă care să fie folosită pentru a ajunge la un rezultat (sau un set de rezultate) specific. În mare parte, acest scop este unul economic.
De ce mergi la școală? Pentru a obține un loc de muncă.
Educația îți oferă beneficii personale deoarece ajungi să ai un loc de muncă, și asta aduce beneficii societății pentru că tu contribui la productivitatea generală a țării.
Dar pentru pragmatismul bazat pe economie, nu toți au nevoie să aibă același acces la oportunități educaționale. În general, societățile au nevoie de mai mulți fermieri decât avocați, sau mai mulți muncitori decât politicieni, deci nu este important ca toată lumea să meargă la universitate.
Tu poți, desigur, să ai un scop pragmatic în rezolvarea nedreptății sau în crearea egalității sau protejarea mediului – dar multe dintre acestea au o importanță secundară pentru a ne asigura că avem o forță de muncă puternică.
Pragmatismul, ca și concept, nu este dificil de înțeles, dar gândirea pragmatică poate fi complicată. Este provocator să ne imaginăm perspective externe, mai ales în problemele de care ne ocupăm de noi înșine.
Cum să rezolvăm probleme (în special dacă suntem parte din problemă) este scopul unei variante de pragmatism numită instrumentalism.
Societatea contemporană și educația
În prima parte a secolului XX, John Dewey (un filozof pragmatic) a creat un nou cadru educațional. Dewey nu a crezut că educația era ca să servească un scop economic. În schimb, el a susținut că educația ar trebui să servească un scop intrinsec: educația era bună, în sine, și copiii deveneau total dezvoltați ca oameni datorită acesteia.
Mare parte din filozofia secolului precedent – ca și în lucrările lui Kant, Hegel și Mill – a fost focusată pe datoriile pe care o persoană le are către ea însăși și către societate. Sarcina învățării și a îndeplinirii obligațiilor morale și legale ale unui cetățean, revenea chiar cetățenilor.
Dar în cea mai faimoasă lucrare a sa, ”Democrație și Educație”, Dewey a susținut că dezvoltarea noastră și cetățenia depind de mediul nostru social. Asta însemna că societatea era responsabilă să insufle acele atitudini mentale pe care le dorea din partea cetățenilor ei.
Punctul de vedere al lui Dewey era că învățătura nu apare simplu în cărți și în orare. El credea că învățatul se face prin interacțiuni cu părinții, profesorii și cu alți omeni. Învățatul se întâmplă când vorbim despre filme și ne discutăm ideile, sau când ne simțim prost pentru cedarea la presiunea unora și reflectăm asupra eșecului nostru moral.
Învățatul ar putea, încă, să ajute oamenii să își găsească un loc de muncă, dar acesta este doar un rezultat accidental în dezvoltarea personalității unui copil. Deci rezultatul pragmatic al școlilor ar fi să dezvolte complet cetățenii.
Mediul educațional actual este cumva amestecat. Unul dintre cele două țeluri ale Declarației de la Melbourne din 2008 despre Țelurile Educaționale pentru Tinerii Australieni este:
”Toți tinerii australieni devin cursanți de succes, indivizi încrezători și creativi, și cetățeni activi și informați.”
Dar Departamentul de Educație Australian consideră că:
”Prin ridicarea rezultatelor, guvernul ajută asigurarea prosperității economice și sociale a Australiei.”
O lectură caritabilă a acestui considerent este că noi încă avem un scop economic ca rezultat pragmatic, dar, de asemenea, vrem ca copiii noștri să aibă cariere atractive și semnificative. Noi vrem doar ca ei să lucreze pentru bani, dar să le placă ceea ce fac. Vrem să fie împliniți.
Și asta înseamnă că filozofia educațională a lui Dewey devine din ce în ce mai importantă pentru societatea contemporană.
O parte din a fi pragmatic este recunoașterea faptelor și schimbărilor de circumstanțe. În general, aceste fapte indică faptul că ar trebui să schimbăm felul în care facem lucruri.
La o scală personală, asta ar putea fi recunoașterea că avem o nutriție proastă și că ar trebui să ne schimbăm dieta. La o scală mai largă, s-ar putea să ne impună să recunoaștem că este incorectă concepția noastră asupra lumii, că Pământul este rotund, nu plat.
Când această schimbare apare la o scală imensă, se numește schimbare de paradigmă.
Schimbarea de paradigmă
Lumea noastră ar putea să nu fie așa bine conturată pe cât credeam anterior. Am putea alege să fim vegetarieni pentru a ne diminua impactul asupra mediului. Dar asta înseamnă că vom cumpăra quinoa provenită din alte țări unde oamenii nu își mai permit să cumpere materie primă, deoarece aceasta a devenit o ”super mâncare” în bucătăriile din vest.
Dacă ești un fan al emisiunii The Good Place, poate îți amintești cum acesta este motivul exact pentru care sistemul de puncte din viața de apoi este spart – deoarece viața este mult prea complicată pentru ca orice persoană să aibă scorul perfect la a fi bun.
Toate acestea nu doar ne confruntă într-un sens moral, dar se pare, de asemenea, că ne cer să ne schimbăm fundamental felul în care consumăm bunurile.
Și schimbările climatice ne forțează să reevaluăm cum am trăit pe această planetă în ultimii o sută de ani, deoarece este clar că acel stil de viață nu este sustenabil.
Eticistul contemporan Peter Singer a susținut că, dat fiind climatul politic actual, vom fi capabili să ne modificăm radical comportamentul colectiv numai când va fi perturbare masivă în drumul nostru.
Dacă un lanț de aprovizionare este rupt de un dezastru creat de schimbările climatice, nu există altă opțiune decât a face față unei noi realități. Dar pe noi nu ar trebui să ne lovească un dezastru.
A face schimbări include să ne vedem pe noi ca cetățeni nu doar ai unei comunități sau ai unei țări, dar și ai lumii.
Așa cum susține filozoful american Martha Nussbaum, multe probleme au nevoie de cooperare internațională pentru a fi rezolvate. Comerțul, mediul, legea și conflictul necesită o gândire creativă și pragmatism, și nouă ne trebuie un focus diferit în sistemele noastre educaționale pentru a ajunge acolo.
Educația are nevoie de focus pe dezvoltarea personalității copiilor, la fel ca și capabilitatea lor de a interveni ca cetățeni (chiar dacă liderii politici actuali nu sunt de acord).
Dacă ai ales un anumit subiect la școală sau la universitate, ți-a fost vreodată pusă întrebarea: ”Dar cum te va ajuta asta să îți găsești un loc de muncă?” Dacă da, cel care te-a întrebat vede scopul economic ca fiind cel mai important rezultat al educației.
Părerea lor nu este neapărat greșită, dar este, de asemenea, clar că locurile de muncă nu mai sunt singurul (sau cel mai importat) pentru care învățăm.