De-a lungul vieții, fiecare copil se confruntă cu situații dificile sau traume care pot lăsa o amprentă profundă asupra dezvoltării lor. Cum putem ajuta copiii să se vindece și să-și refacă echilibrul emoțional după astfel de experiențe? Cartea „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” scrisă de Dr. Aletha Solter ne oferă o perspectivă valoroasă asupra acestui subiect, aducând în prim-plan înțelegerea și empatia față de experiențele copiilor.

Înainte de a continua, este important să menționez că acest articol nu are scopul de a înlocui sfaturile și expertiza unui specialist în domeniul psihiatriei sau psihologiei. Prin urmare, sfaturile și observațiile aici prezentate se bazează pe înțelegerea personală a informațiilor oferite de Dr. Aletha Solter în cartea sa.

Dr. Aletha Solter este un psiholog dezvoltamental și fondator al organizației Aware Parenting. Cartea sa oferă o perspectivă profundă asupra modului în care copiii pot experimenta traume și, mai important, ne arată cum să intervenim cu înțelegere și empatie pentru a-i ajuta să-și revină și să-și refacă echilibrul emoțional.

Vindecarea copiilor poate avea loc în timpul jocului

Vindecarea în rândul copiilor este un proces complex și fascinant, deoarece ei au o abilitate remarcabilă de a se recupera din traume în contextul vieții lor de zi cu zi, mai ales atunci când sunt înconjurati de părinți iubitori. O observație esențială este că vindecarea copiilor poate avea loc în timpul jocului, o activitate naturală pentru ei, influențată de stadiul lor de dezvoltare.

In mod natural, copiii tind spre sănătate emoțională

O ipoteză fundamentală prezentată în cartea „Ajuta-ti copilul să se vindece de trauma”, scrisă de dr. Aletha Soltereste este aceea că, în mod natural, copiii tind spre sănătate emoțională; ei posedă cunoștințe înnăscute despre cum să se vindece și vor acționa în mod spontan pentru a face acest lucru atunci când se simt într-un mediu sigur. Copiii sunt în permanență în căutarea oportunităților de a-și vindeca traumele.

Neurobiologia Traumei: Cum Afectează Trauma Creierul Copiilor

Fiecare lucru pe care un copil îl percepe ca fiind amenințător poate declanșa traume, chiar și atunci când amenințarea este doar imaginară. Copiii pot fi traumatizați de reacțiile adulților la pericole percepute, deoarece creierul uman este programat să detecteze semnalele de frică manifestate de alți indivizi prin mișcări, expresii faciale și comunicare verbală.

Această reacție de alarmă este cunoscută sub numele de „luptă sau fugă”. O altă reacție de supraviețuire este disocierea, denumită și „reacție de înghețare”. În aceasta, copiii devin tăcuți, imobili și par a intra într-o stare de amorțeală.

„De asemenea, copiii pot fi traumatizați de reacțiile de teroare ale adulților, deoarece creierul nostru este programat să fie atent la semnele de frică pe care le manifestă alte persoane prin mișcări, posturi, expresii faciale și verbalizări.

Aceasta se numește reacția de hiperxcitație, cunoscută sub numele de ”luptă -sau-fugi”. Cealaltă reacție de supraviețuire este disocierea, cunoscută și sub numele de ”reacție de înghețare” spune Dr. Solter.

Reacția de Înghețare: Cum Răspund Copiii la Pericole

Când copiii nu pot să se apere sau să scape dintr-o situație periculoasă, ei intră automat într-o stare de disociere. Acest comportament poate fi văzut ca o reacție de supraviețuire care îi ajută să facă față situației în acel moment. Dopamina și endorfinele, substanțe chimice care influențează recompensa și plăcerea, joacă un rol în disociere.

Deși copiii pot părea tăcuți și retrasi în timpul disocierii, nivelul de hormoni de stres și adrenalina rămâne ridicat, sugerând că organismul lor este încă pregătit să răspundă rapid în caz de pericol. Disocierea poate fi privită ca o frână temporară aplicată sistemului de reacție activat, asemănătoare cu a conduce o mașină cu un picior pe accelerație și altul pe frână.

Dr. Solter precizeaza: „Este interesant faptul că nivelul de glucocorticoizi (cum ar fi cortizolul) rămâne de obicei ridicat în timpul disocierii și imobilității, la fel ca nivelul de adrenalină din sângele care se află în circulație. Acest lucru implică faptul că organismul este încă pregătit pentru luptă sau fugă, dacă o astfel de strategie de supraviețuire ar deveni necesară și posibilă. Prin urmare, disocierea reprezintă o frână temporară a unui sistem activat, proces similar cu conducerea unei mașini cu un picior pe accelerație și unul pe frână”.

Traume și Memoria: Cum Sunt Stocate și Recuperate Traumele

„De fiecare dată când ne amintim o experiență trecută, creierul nostru o reconstruiește în mod activ și apoi o stochează într-o formă ușor modificată. Acest lucru este valabil atât pentru amintirile neutre, cât și pentru cele traumatice. Cercetătorii numesc acest proces ”reconsolidarea memoriei” mentioneaza Dr. Solter.

Atunci când copiii își amintesc o experiență trecută, creierul lor o reconstruiește și o stochează într-o formă modificată. Acest proces, numit „reconsolidarea memoriei”, are loc pentru amintiri neutre, dar și pentru cele traumatice. Acest fapt poate influența modul în care copiii răspund la declanșatori de traume.

Aceste reacții de supraviețuire pot deveni condiționate și să fie declanșate de stimuli care au fost asociați cu traumele inițiale. Când copiii se confruntă cu declanșatori de traume, reacționează adesea în același mod în care au reacționat în timpul evenimentului traumatizant inițial.

Cartea se concentrează pe impactul anumitor evenimente traumatice asupra copiilor. Cu toate acestea, nu este nevoie de traume majore pentru ca reacțiile disociative sau de hiperexcitație să apară. Stresul acumulat sau traumele mici pot avea un impact similar asupra copiilor, deoarece creierul lor interpretează aceste experiențe ca amenințări la adresa bunăstării lor generale.

Interpretări Eronate ale Stresului Posttraumatic: Cum Putem Susține Vindecarea

În cazul în care comportamentele copiilor sunt rezultatul unor traume nevindecate, medicația psihiatrică nu va rezolva problema reală, ci doar va masca simptomele. Atunci când copiii se simt în siguranță și sunt conectați emoțional, ei pot folosi declanșatorii de traume pentru a activa procesele naturale de vindecare ale corpului, cum ar fi râsul, plânsul, joaca sau mișcările corporale.

„Atunci cțnd o traumă nevindecată se află la baza acestor comportamente, medicația psihiatrică nu va face decât să mascheze simptomele, fără a-l ajuta pe copil să se vindece” atentioneaza Dr. Solter.

În concluzie, vindecarea copiilor din traume este un proces complex, dar ei au resurse înnăscute pentru a se recupera atunci când se află într-un mediu sigur și susținător. Înțelegerea neurobiologiei traumei și a reacțiilor de supraviețuire îi poate ajuta pe adulți să ofere suport adecvat pentru vindecarea copiilor afectați de traume.