Scroll Top
Regulamentul Proiectului “România în oglindă: încredere, creativitate, repere”, ediția 2022-2023
  1. Organizatorul Concursului

Organizatorul Proiectului “România în oglindă”, ediția 2022-2023 (numit în cele ce urmează „Concursul”) este Asociația CREDU, cu sediul în Str. Constantin Zlatescu nr. 15A, Biroul 2, Sector 2, Bucuresti, România, Cod de înregistrare fiscală 43218891, reprezentată prin Oana Voicu, în calitate de Președinte, numită în cele ce urmează “Organizatorul”.

Participarea la acest concurs implicǎ acceptarea de cǎtre Participanți a prevederilor prezentului regulament (denumit în continuare „Regulament”), precum și obligativitatea respectării acestora de către toți Participanții.

Regulamentul, precum și detaliile concursului, sunt disponibile pe site-ul oficial al Organizatorului pe toată perioada derulării concursului.

  1. Durata Concursului

Etapa: 08.12.2022-31.01.2023 cu respectarea prevederilor prezentului Regulament.

Calendarul Concursului este urmǎtorul:

08 decembrie 2022 – Deschiderea înscrierilor

27 ianuarie 2023 ora 23:59 – Termen limită pentru înscrierea în concurs

28 ianuarie – 31 ianuarie 2023 – Jurizarea înscrierilor

31 ianuarie 2023 – Publicarea listei câstigătorilor

  1. Condiții de participare în Concurs

Concursul se adresează copiilor și tinerilor care sunt pasionați de jurnalism, comunicare, învățarea/practicarea limbii române, etc. cu vârste cuprinse între:

  • 14-24 ani (nivel liceu și facultate)
  • 6-13 ani (nivel școală primară și gimnazială) care vor realiza un « Mini-interviu ».

În perioada 8 Decembrie – 27 Ianuarie 2023 ora 23:59 are loc înscrierea participanților. Participanții minori pot fi înscriși de către reprezentantul legal/părinte/tutore – persoană fizică, cu domiciliul sau reședința în România sau străinătate, având capacitate deplină de exercițiu pe website, cu datele participantului pentru cei majori, sau ale reprezentantului legal/pǎrinte/tutore, în cazul participantului care nu a împlinit vârsta de 18 ani până la data înscrierii.

Pentru secțiunea participanți cu vârste cuprinse între 6-13 ani:

Organizatorul va pune la dispoziția participantilor un material orientativ, intitulat “Intrebari de ghidare” pe care participantii il pot folosi, adapta, modifica. Acesta poate fi gasit la adresa http….. Aceste intrebari sunt orientative.

Recomandare: participantul sa fie incurajat sa gandeasca si sa elaboreze propriul set de intrebari si doar in cazul in care intampina un blocaj, este recomandata utilizarea acestui set de intrebari si doar ca ca punct de plecare.

La fiecare final de etapa, juriul va premia primele 5 interviuri care au indeplinit criteriile.

Pentru înscriere tineri peste 18 ani: https://www.facebook.com/groups/828956558412220

Pentru înscriere tineri sub 18 ani de către părinți, profesori, tutori sau reprezentanți legali: https://www.facebook.com/groups/688986502626636

Secțiunea tineri 14-24 ani (nivel liceu – facultate) – interviu cu un mentor/model

Pe parcursul desfășurării proiectului, 08.12.2022 – 27.01.2023, Organizatorul va oferi îndrumare teoretică privind:

– regulile și bunele practici în realizarea unui interviu precum și de tehnoredactare;

– facilitarea contactării mentorilor (persoanelor pe care participantii le vor intervieva);

– realizarea ghidului de interviu.

Organizatorul va pune la dispoziția participanților o platformă online dedicată acestor interviuri, pe care participanții le vor realiza cu mentorii lor.

Scopul proiectului este de a crea o comunitate online în care tinerii participanți din România și Diaspora să împărtășească povești despre modele care i-au inspirat și care pot să inspire, mai departe, alte generații.

  1. Jurizarea Concursului

Din juriul ediției 2022-2023 a Concursului fac parte următorii membri:

1. Prof dr. Maria Monalisa Pleșea
2. Lidia Badea
3. Oana Voicu
4. Cristiana Stroea
5. Liliana Georgeta Oprișan
6. Oana Chițescu

Procesul de jurizare

Juriul evalueazǎ materialele înscrise în concurs și le selectează pe cele mai bune dintre acestea. În procesul de jurizare se vor avea în vedere următoarele criterii de evaluare:

  1. Să se respecte perioada de trimitere a proiectelor. Nu se vor lua în considerare și nu vor intra în jurizare înscrierile înregistrate după ora 23:59 (27 ianuarie 2023).
  2. Să se încadreze în categoria de vârstă corespunzatoare. Participantii trebuie să aibă împlinită, în perioada înscrierilor, vârsta de minimum 6 ani și maximum vârsta de 23 ani și 11 luni.
  3. Lucrarea înscrisă trebuie să fie de tipul « interviu », cu întrebări adresate unui « mentor / model ».
  4. Proiectul nu trebuie să conțină materiale aflate sub incidența drepturilor de autor – copyright (muzică, personaje, fundaluri etc.). În cazul folosirii unor materiale aflate sub restricții de copyright, trebuie să existe și să se poată pune la dispoziția juriului acordul autorului sau să fie vizibile creditele acordate acestuia.
  5. Proiectul nu trebuie să conțină cuvinte, simboluri și imagini indecente, antisemite, antirasiale, xenofobe sau de instigare la violență etc.. Orice astfel de înscrieri vor fi descalificate.

Departajarea câștigătorilor va fi făcută pe bază de punctaj. Punctajul alocat fiecărei înscrieri valide va consta în suma punctajelor oferite de către membrii juriului. În evaluarea proiectelor, va fi respectată grila de evaluare care conține calificative de la 1 la 5, reprezentând:

Calificativ 1: Interviul nu respectă deloc criteriului de jurizat;

Calificativ 2: Interviul respectă în mică măsura criteriul de jurizat;

Calificativ 3: Interviul respectă criteriul de jurizat, dar e simplă și nu dă dovadă de originalitate.

Calificativ 4: Interviul respectă criteriul de jurizat prin folosirea unor elemente originale.

Calificativ 5: Interviul este deosebit și se remarcă prin nivelul complex de dezvoltare pe tema dată.

  1. Selecția câștigătorilor și premiile Concursului

În perioada 28.01.2023 – 31.01.2023 înscrierile vor fi analizate de juriul ediției, care va selecta cele mai bune interviuri înscrise. Acestea vor fi publicate pe website sub forma unei liste cu primele 5 locuri, în ordinea descrescătoare a punctajului primit.

În cazul în care există un scor egal în urma evaluării, juriul va reevalua acele proiecte luând în calcul criteriul de departajare bazat pe creativitatea și originalitatea interviului. Acest nivel se evaluează pe o scară de la 1 la 5, unde 1 reprezintă grad redus de originalitate și creativitate iar 5 reprezintă grad crescut de originalitate și creativitate, o complexitate mare, solicitând atenția, gândirea critică și analiza pentru a-l parcurge până la capǎt.

  1. Acordarea premiilor

Lista finală a câștigătorilor concursului se va considera cea publicatǎ pe edpost.ro în urma închiderii perioadei de contestații. Câștigătorii sau prin reprezentantul legal/părinte/tutore, vor fi contactați în următoarele 24 de ore de la publicarea listei.

Pentru a primi premiile, căștigătorii sau prin reprezentantul legal/părinte/tutore, trebuie să răspunda la apelurile, mesajele sau e-mailurile consultanților Organizatorului în maximum 72 de ore de la desemnarea și anunțul public al câștigătorilor. Organizatorul va încerca de 3 ori sǎ contacteze câștigătorul sau prin reprezentantul legal/părinte/tutore al acestuia, pentru a-i furniza detalii despre modalitatea în care poate intra în posesia Premiului și despre condițiile necesare pentru acordarea Premiului conform prezentului Regulament.

În cazul în care Organizatorul nu va putea intra în contact direct cu reprezentantul legal/pǎrintele/tutorele care a înscris Participantul câștigător, atunci Participantul va fi declarat necâștigător și Organizatorul va trece la contactarea Participanților căștigători de rezervă, în ordinea punctajului primit.

Organizatorul își declină orice răspundere în situația în care reprezentantul legal/părintele/tutorele care a înscris Participantul căștigător nu poate fi contactat, pentru orice situații în care acesta nu va putea fi contactat în termenele menționate în prezentul Regulament.

Premiile vor fi acordate câștigătorilor în funcție de punctajul obținut și dacă îndeplinesc următoarele condiții:

Câștigătorul trebuie să nu fie declarat descalificat, ca urmare a nerespectării acestui Regulament, câștigătorul trebuie să raspundă mesajelor din partea Organizatorului sau a consultanților săi în maximum 72 de ore de la data desemnării și anunțului public.

Organizatorul își rezervǎ dreptul de a modifica prezentul Regulament, orice modificare fiind adusă la cunoștința publicului sau de a întrerupe oricând desfășurarea concursului, fără drept de compensare și fără obligație de preaviz.

Câștigătorii sau prin reprezentantul legal/părintele/tutorele, vor primi informații despre premiul câștigat și modul în care vor putea intra în posesia acestuia.

Dacă Participantul câștigător nu îndeplinește condițiile de participare/acordare a premiilor, este descalificat, este în imposibilitatea de a se prezenta pentru verificarea identității și pentru semnarea procesului-verbal de acceptare a premiului în termenele comunicate (boală, forță majoră, caz fortuit sau alte evenimente asemănătoare) sau în cazul în care refuză expres, în scris, să intre în posesia premiului, Organizatorul va acorda premiul următorului participant câștigător, conform clasamentului, în ordinea punctajului, conform procedurii de acordare descrise în prezentul Regulament.

Premiul câștigat nu poate fi înlocuit cu alte premii și nici nu se poate acorda contravaloarea lui în bani.

  1. Responsabilitatea

Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru nicio situație ce poate determina imposibilitatea participării celor înscriși la concurs sau a bunei desfășurări a activităților descrise în prezentul Regulament, ca urmare a unor restricții de natură tehnică sau a politicii financiare a Organizatorului. Validarea participării la Concurs și desemnarea căștigătorului va fi realizată exclusiv de către Organizator.

  1. Fraudǎ

Folosirea unor metode care sunt create pentru a produce un avantaj nedrept unor participanți dă dreptul Organizatorului de a descalifica respectivul participant, fără drept de compensare și fără obligație de preaviz. Prin urmare, în cazul în care Organizatorul are indicii asupra faptului că un participant se angajeazǎ sau încearcă să se angajeze fraudulos, ilegal sau necinstit în Concurs, inclusiv, dar fără a se limita la angajarea în orice activitate sau orice manipulare a acesteia, Organizatorul este îndreptățit să ia măsurile adecvate și va avea dreptul să descalifice respectivul participant din Concurs, indiferent de rezultatul încercǎrii.

  1. Publicarea regulamentului

Acest regulament poate fi consultat pe https://www.edpost.ro.

Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal: datele personale sunt prelucrate conform prevederilor legale în vigoare.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email
WhatsApp