Scroll Top
Editura Integral a reprezentat România cu succes în cadrul evenimentului Sharjah International Book Fair Publishers Conference, de la Dubai

Evenimentul Sharjah International Book Fair Publishers Conference s-a desfășurat la Dubai în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie. România a fost reprezentată anul trecut exclusiv de Editura Integral. Anul acesta, alături de Editura Integral au fost prezente la eveniment Editura Litera și Editura Trei.

Cu 971 de editori înregistrați din 92 de țări, a 12-a Conferință a Editorilor de la Sharjah, care s-a desfășurat timp de trei zile înainte de cel de-al 41-lea Târg Internațional de Carte de la Sharjah, a început Duminică dimineață, 30 octombrie. Vizitatorii au fost întâmpinați de Ahmed bin Rakkad Al Ameri, președintele Sharjah Book Authority, care a lăudat „flexibilitatea și capacitatea” industriei de a găsi soluții noi la numeroasele provocări cu care se confruntă publicarea. Invitatul de onoare al SIBF din acest an a fost Italia.

A doua zi a conferinței a început cu o discuție între Karine Pansa, Vicepreședinte al Asociației Internaționale a Editorilor, și Perminder Mann, CEO al Bonnier Books U.K., despre „publicare și reprezentare”. Mann a spus că există un „imperativ comercial, social și moral” ca editorul să producă „liste de cărți care vorbesc fiecărui cititor”.

Editura Integral, fondată și condusă de Costel Postolache, profesionist cu 30 de ani experiență în industria editorială (Nemira, Wolters Kluwer, Corint, Media Pro), îl are ca Director Editorial pe Dan-Silviu Boerescu (Playboy, Tabu, ProTV Magazin, bucatarescu.ro), binecunoscut scriitor, jurnalist, creator de media și vedetă de televiziune.

La sfârșitul anului 2017, Integral a fost desemnată la Gala Performanței 2015, drept cea mai dinamică editură din România și cel mai spectaculos new entry din industria editorială.

Cărțile prezentate sunt disponibile cu livrare în toată lumea pe www.eIntegral.ro.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email
WhatsApp