Educația pentru sănătate este foarte importantă și ar trebui introdusă în școli alături de educația civică. Copiii trebuie să deprindă, încă de mici, obiceiuri sănătoase, să știe să aibă grijă de sănătatea lor, dar la fel de important este modul în care relaționează cu medicul și comportamentul pe care îl au în societate. Am discutat cu domnul Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, despre importanța educării publicului în domeniul sănătății.

Oana Voicu: Ați inițiat ideea de campanii de educare a pacientului. Ne puteți vorbi despre ce ați făcut, ca asociație, în acest sens de-a lungul anilor? 

Vasile Barbu: Formarea și educarea pacientului au fost obiective de bază. De aici trebuie pornit pentru ca pacientul să își cunoască drepturile pentru a și le putea revendica.

Educația pacientului este foarte importanta și în ceea ce privește boala sau riscul de boală și în ceea ce privește prevenția. Educarea pacientului are o serie întreagă de capitole care sunt necesare, toate contribuind la o stare bună de sănătate, la o calitate a vieții mai bună. Aici avem educația privind regulile de igienă, prevenția, reguli pentru un regim de viață sănătos. În plus, în cazul în care pacientul s-a îmbolnăvit, acesta trebuie să își cunoască boala. Necunoscându-și boala nu va știi să discute cu medicul sau cu farmacistul. Mai mult decât atât, pacientul trebuie să își cunoască structura genetică, să știe la ce boli sau afecțiuni este predispus.

Pacientul trebuie informat și educat pentru a ține cont de toate aceste elemente care în final, contribuie la o bună calitate a vieții.

Oana Voicu: Care credeți este nivelul de alfabetizare în acest moment al pacientului român?

Vasile Barbu: Este unul destul de redus. Noi vedem acest lucru și după cum se prezintă la medic pacientul. Discutăm cu cadrele medicale și vedem cum relaționează aceștia cu medicii și cu asistentele medicale. Nu e vorba de comportament, să spunem, civilizat sau necivilizat. Este vorba de modul în care pacientul oferă informații cadrelor medicale pentru a le ajuta să precizeze diagnosticul și să îi poată oferi cea mai bună soluție de investigație, cea mai bună soluție terapeutică și de recuperare.

Este foarte important ca pacientul să fie educat, ori la noi nivelul de educație este atât de scăzut încât creează dificultăți în activitatea medicală și afectează calitatea actului medical.

Oana Voicu: Cunoașteți să existe vreun plan de educație a pacientului la nivel de minister?

Vasile Barbu: Nu există. Exist mai de grabă asociații de pacienți, iar o parte dintre ele au făcut câteva programe, au tipărit diverse broșuri. De exemplu, asociațiile pacienților bolnavi de cancer au făcut acest lucru. Mai există niște mici call center-e unde unii dintre pacienți apelează pentru diverse informații.

Noi spre exemplu, de 15 ani funcționăm prin telefon, prin email, prin poștă și stăm la dispoziția pacienților care ne pun tot felul de întrebări, se interesează, se informează. Ne dăm seama că mulți dintre ei sunt greșit informați din tot felul de mijloace social media, citesc materiale neautorizate și alcătuite neprofesionist și se ajunge la dezinformare.

Există această manie care nu se întâmplă numai la noi în țară, a oamenilor care scormonesc tot felul de chestiuni și vin împotriva autorităților în loc să le sprijine spre binele nostru. Transmiterea informațiilor greșite spre persoane credule, care nu au un nivel de educație crescut care să îi ajute să identifice inforațiile eronoate, poate duce la schimbarea concepției unui grup numeros de oameni făcându-le rău. Le poate schimba percepția despre sfaturile medicilor, acestea fiind de fapt reperele după care societatea ar trebui să se ghideze pentru o stare bună de sănătate.

Oana Voicu: Cine credeți că ar trebui să fie implicat într-o astfel de educare națională?           

Vasile Barbu: În primul rând educarea ar trebui să înceapă din școală. Probema la noi este că educarea credem că se face la o vârstă târzie, dar în domeniul sănătății toată viața învățăm. Atunci când suntem mai tineri poate ignorăm sau poate nu dăm importanță riscului de boală expunându-ne la tot felul de riscuri. Cu timpul, încep să apară boli cronice, organismul îmbătrânește și devine mai sensibil și învățăm atunci.

De exemplu, la vârste precum 60 de ani începi să îți dai seama că anumite alimente îți fac rău, că tutunul îți face rău și conștientizezi, acesta este un semn că omul se autoeducă și prin tatonarea unor situații. Omul constată că calitatea vieții sale este afectată de un anumit regim de viață și atunci este mai atent.

Educația pentru sănătate trebuie să înceapă în momentul în care un copil începe să vorbească. Trebuie să deprindă obiceiul spălatului pe mâini și pe dinți, să se imbrace, să nu pună mâna pe un ibric fierbinte. Copiii trebuie învățați, nu terorizați. Învățarea trebuie făcută în joacă. Acum sunt specialiști care pot sfătui mămicile cu privire la modul în care să se comporte cu copiii. Mijloacele de socializare permit relaționări între grupuri de mame unde acestea se sfătuiesc și împărtășesc opinii, ceea ce este foarte bine.

De asemenea, copiii ar trebui învățați și la scoală cu un personal care cunoaște pedagogie, deci cu instrumente pedagogice, instrumente care permit asimilarea și întipărirea cu ușurință a informațiilor. Trebuie incluse tot felul de tehnologii pedagogice de la obiecte și exerciții la jocuri pentru a atrage copilul în procesul de invățare.

Pornind de aici avem nevoie de educație pentru sănătate în școli, unde copiii deja avansează ca nivel de cunoștințe și teoretice și practice. Trebuie introduse capitole, teme cu nivel ridicat de complexitate în educarea pentru sănătate. Astfel, educarea pentru sănătate trebuie să înceapă de când copilul începe să vorbească, de când merge la școală, în comunitate sau în concediu cu părinții, până în clasa a 12-a când este deja format. Este bine ca tinerii să întrebe, să consulte site-uri profesioniste. Asta este cel mai important. E bine să citească și să se intereseze de problemele lor de sănătate, dar în același timp să se consulte cu medicii. În moentul în care ești informat poți să previi și să eviți apariția unor boli, ar calitatea vieții va fi net superioară. 

Oana Voicu: Mai este ceva ce ați dori să adăugați pe acest subiect?           

Vasile Barbu: În afară de școală eu cred că în România lipsește legislația care să permită facilități și să ofere instrumente în educația pentru sănătate. De exemplu, legea privind prevenția, lipsește. Lipsește o legislație privind motivarea unor agenți economici, unor fundații, organizații care să ofere servicii sociale pentru educația în sănătate. Autoritățile locale au această posibilitate pentru că ele se ocupă și de asistența socială, iar aceasta trebuie asigurată nu numai persoanelor care nu au bani, ci și celorlalte persoane.

Este nevoie ca reprezentanții comunității locale să încheie parteneriate cu parteneri sociali pe diverse domenii pentru a oferi diverse servicii sociale. Persoanelor cu dizabilități, infirmități permanente sau temporare ar trebi să le ofere servicii de transport sau alte servicii de care aceștia au nevoie și nu le pot acceasa. Ne trebuie o astfel de legislație. Noi o avem acum, dar nu obligă pe nimeni, nu există coerciție și nu există motivare. A trebuit să facem o legislație odată cu intrarea în Uniunea Europeană, dar lipsesc elemente importante care duc la implementarea acelor prevederi legale și la aplicarea lor.

Nu mai sunt sancțiunile și obligativitățile de a oferii aceste servicii, nu sunt niște grile de prioritizare a acestor servicii, există lipsa de bugetare a serviciilor sociale si nu există obligativitatea de încheiere de parteneriate pentru servicii sociale cu furnizorii, chiar dacă prin astfel de mijloace s-ar putea deschide piețe importante de servicii sociale care de multe ori se pot autofinanța. Pentru un management corect al unei direcții de asistență socială, a unei primări sau județ se poate crea o piață, se pot crea locuri de muncă chiar cu o contribuție mai mică față de costurile reale ale acestor servicii.

Asta lipsește la noi, iar educația poate fi un capitol important în cadrul acestor servicii sociale. Am văzut în Danemarca, în Belgia, în Germania cluburi în care se întâlnesc oamenii din comunitate cu niște interese comune și discută acolo despre anumite teme. Este nevoie ca oamenii să comunice față în față, iar lipsa acestui element s-a văzut în pandemie.

Mai mult decât atât, mi-au spus-o specialiști, psihologi: relaționarea civilizată, empatică a fost deformată pentru că omul ascuns în spatele ecranului devine mai obrasnic, mai îndrăzneț, lasă la o parte jena și atunci, relaționările au devenit unele foarte bruște.

Educația pentru sănătate fără educația civică, nu este completă. Trebuie să existe și o educație civică, să înțelegi anumite lucruri; relaționarea este foarte importantă și comportamentul la fel.

Un proiect susținut de Asociația Credu și Ropharma.