Părinții care au copii ar trebui să investească în educația lor financiară. Netransmiterea principiilor de educație financiară s-ar putea să ducă la afectarea pe termen lung a acestora. Dependența financiară a copiilor ajunși adulți poate periclita independența financiară a părinților care ajung la pensie.
Cum învățăm copiii să gestioneze banii
Încă de la o vârstă fragedă copii ar trebui să înțeleagă semnificația banilor. Copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani ar trebui să înțeleagă diferența dintre o nevoie și o dorință și că cea mai mare parte din bani sunt folosiți pentru nevoile noastre. Acestora ar trebui să li se explice că banii nu sunt nelimitați și că înainte de a ajunge la bancomat, cineva muncește pentru a câștiga o sumă de bani lunară menită să îndeplinească necesitățile umane.
De multe ori, copiii nu știu și nu înțeleg diferența dintre o nevoie și o dorință. De aceea este important ca atunci când acesta va cere o mașinuță sau o păpușă să le explicați că o parte dintre banii pe care îi aveți lunar sunt utilizați pentru nevoi, iar economiile sunt destinate dorințelor.
Între vârsta de 6 și 10 ani, copiii trebuie să înțeleagă importanța economisirii și amânarea achiziției. Este esențial să le explicați că trebuie să se obișnuiască să pună bani deoparte. Iar pentru ai ajuta să învețe să-și gestioneze corect banii, câștigurile acestora pot fi puse într-o pușculiță cu care ulterior să-și cumpere ce-și doresc. De asemenea, copii pot fi lăsați să plătească singuri unele cumpărături, astfel înțelegând puterea fiecărei bancnote și valoarea produselor. Și nu uitați copiii învață ceea ce văd în jurul lor și, dacă vreți să aibă un comportament financiar responsabil, trebuie să le arătați că și voi adulții sunteți atenți la banii voștri și la modul în care alegeți să îi cheltuiți.
Între vârsta de 11 și 13 ani, copiii trebuie să se obișnuiască cu ideea de obiective și plan de acțiune. Atunci este momentul când puteți să introduceți termenul de obiectiv, să-i învățați ce este acela un obiectiv, cum îl pot îndeplini dacă îl formulează corect, de ce e important să poată fi măsurat și cum se construiește un plan de acțiune pentru a îndeplini obiectivul pe care și-l propun.
La această vârstă copiii au deja propriul portofel și încep să înțeleagă valoarea banilor și să cumpere lucruri cu propriile economii, mai arată cercetarea BCR. Conform acesteia, interesele părinților evoluează de la o vârstă la alta a copiilor, astfel că la: 0-1 ani – părinții sunt disciplinați financiar, dar au cheltuieli foarte mari cu necesitățile bebelușilor (pătuț, scăunele auto, sterilizatoare); 1-5 ani – sunt prevăzute cheltuielile legate de educația copiilor, fiind înlocuite cele pentru lucrurile din casă; 6-10 ani – cheltuielile alocate educației, prin diverse forme, cresc exponențial.
Adolescenții și relația lor cu banii
Între vârsta de 14 – 18 ani, copiii sunt deja adolescenți și trebuie să învețe despre gestiunea bugetului și necesitatea fondului de rezervă.
Bugetul personal este alcătuit din venituri și cheltuieli. Adolescenții învață cum să își împartă banii de buzunar pentru a lua decizii financiare mai bune. De asemenea, trebuie să îi învățați pe adolescenți care sunt riscurile la care pot fi expuși și de ce e important să-și creeze un fond de rezervă, unde să aibă bani pe care îi pot folosi pentru situații neprevăzute.